Vremea rămâne caldă în următoarea perioadă; precipitațiile își vor face apariția după 22 ianuarie

Vremea rămâne caldă în următoarea perioadă; precipitațiile își vor face apariția după 22 ianuarie

Vremea va rămâne, în general, caldă în următoarele două săptămâni, iar temperaturile vor fi, în mare parte, pozitive atât pe timpul zilei, cât și pe parcursul nopților în majoritatea regiunilor, arată prognoza valabilă pentru perioada 19 ianuarie - 1 februarie 2015, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Pe de altă parte, meteorologii estimează că, începând cu data de 22 ianuarie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor sub formă de ploaie, lapoviță sau ninsoare va fi mai mare.

În Banat, în intervalul 19-22 ianuarie, mediile de 10-11 grade ale temperaturilor maxime vor depăși cu mult pe cele multianuale specifice perioadei. După răcirea estimată să se producă pe parcursul zilei de 23 ianuarie, regimul termic va deveni în umătoarele zile ușor mai ridicat decât cel obișnuit în ultima decadă a lunii ianuarie, cu temperaturi diurne în jurul mediei de 5 grade. La rândul lor, temperaturile minime vor fi mai ridicate în primele 4-5 nopți, când media lor nu va coborî sub 3 grade. Însă în restul intervalului de prognoză, aceasta se va situa în jurul valorii de minus un grad Celsius, ceea ce nu exclude la nivel local și valori pozitive în zona de deal, chiar și pe parcursul celei de-a doua săptămâni. În prima săptămână vor fi ploi slabe și moderate, apoi vor fi precipitații în general slabe, mixte.

În Crișana, între 19 și 23 ianuarie, media temperaturilor maxime va fi de 9-10 grade, fiind semnificativ ridicată pentru această perioadă din an. Ulterior, începând cu 24 ianuarie și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, deși temperaturile maxime, în medie, nu vor mai depăși 5 grade, regimul termic diurn va fi ușor mai ridicat decât cel obișnuit în ultima decadă a lunii ianuarie, prezentând mici variații, de la o zi la alta. Pe parcursul nopților primei săptămâni, media minimelor termice va fi pozitivă, cuprinsă între două și 4 grade. Se preconizează că, în medie, temperaturile minime vor scădea până pe 26 ianuarie spre minus două grade Celsius, menținându-se la această valoare până pe 1 februarie. Temporar, vor fi ploi slabe și moderate în timpul primei săptămâni, iar ulterior precipitațiile în general slabe, sub formă de ploaie dar și de lapoviță sau ninsoare, vor avea o probabilitate de apariție ridicată aproape zilnic, până la sfârșitul intervalului.

În Transilvania, pe parcursul primelor 5 zile, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, cu temperaturi maxime apropiate de o medie de 7 grade. În intervalul 24-27 ianuarie, această medie nu va mai depăși 4 grade, iar ulterior va fi în jur de două grade Celsius. Valorile termice nocturne vor fi permanent negative și local se va consemna gerul în depresiuni, cu precădere între 28 ianuarie și 1 februarie, când media regională a temperaturilor minime va fi în jur de—5 grade. Până pe 22 ianuarie și după 28 ianuarie, condițiile de apariție a precipitațiilor vor fi reduse, dar în celelalte zile vor fi precipitații mixte, care pe arii restrânse pot fi moderate cantitativ în 23, 24 și 27 ianuarie. Vor fi condiții de polei.

În Maramureș, procesul de încălzire a vremii, caracteristic primei jumătăți a acestei săptămâni, va determina temperaturi maxime ridicate cu precădere în zilele de 21, 22 și 23 ianuarie, când, în medie, se vor înregistra 9 grade. Între 24 ianuarie și 1 februarie, regimul termic diurn va fi ceva mai modest, cu medii de până la 3 grade, urmând a se menține, totuși, ușor mai ridicat decât cel obișnuit în această perioadă. Media temperaturilor minime va avea valori de între un grad și două grade Celsius până pe 24 ianuarie, iar ulterior va scădea până în jurul valorilor de—3 și minus două grade Celsius. Precipitațiile, în general slabe, vor fi numai sub formă de ploaie în primele trei zile, iar între 22 și 25 ianuarie și temporar până pe 1 februarie, se vor semnala și lapovițe sau ninsori, care vor favoriza pe arii restrânse formarea poleiului.

În Moldova, în această regiune, procesul de încălzire a vremii din intervalul 19-23 ianuarie va determina creșterea atât a temperaturilor maxime, de la o medie de 3 grade la 6 grade, cât și a celor minime, de la valori, în medie, de minus două grade Celsius la unu-două grade Celsius. Între 24 ianuarie și 1 februarie, deși vremea se va răci, regimul termic va fi ceva mai ridicat decât cel obișnuit în această perioadă. Astfel, media temperaturilor maxime va rămâne apropiată de două grade Celsius, iar aceea a temperaturilor minime va coborî sub zero grade pe 25 ianuarie și va fi în jurul a minus două grade, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Precipitațiile, în general slabe, mixte, vor avea o probabilitate de apariție ridicată între 22 și 27 ianuarie. Izolat se va semnala polei.

În Dobrogea, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în ultima decadă a lunii ianuarie în toate zilele intervalului de prognoză, cu o medie a temperaturilor maxime situată între 6 și 9 grade. Regimul termic al minimelor nocturne se va menține la medii pozitive de până la 4-5 grade, cu excepția intervalului 29 ianuarie — 1 februarie, când se vor produce ușoare oscilații în jurul pragului de îngheț. După data de 21 ianuarie vor cădea ploi slabe sau burnițe aproape în fiecare zi, iar în aceste condiții se poate produce și ceață.

În Muntenia, regimul termic diurn va fi permanent cu mult mai ridicat decât cel normal, întrucât în timpul celor două săptămâni, temperaturile maxime mediate pe regiune se vor situa între 5 și 9 grade. Media minimelor termice va crește până la aproximativ două grade Celsius, în intervalul 22-24 ianuarie, iar în nopțile ceva mai reci care vor urma începând din 28 ianuarie, această medie va coborî spre minus două grade Celsius. Între 19 și 21 ianuarie vor fi doar burnițe izolate, determinate de ceață, iar ulterior vor fi, temporar, precipitații mixte. Vor fi condiții de polei.

În Oltenia, cu excepția unor zile cu ceață în zonele joase, vremea va fi caldă îndeosebi în timpul primei săptămâni, deși mediile temperaturilor maxime vor scădea treptat, de la 9 grade pe 19 ianuarie, la 5 grade pe 24 și 25 ianuarie. În a doua parte a intervalului de prognoză temperaturile maxime se vor menține între 4 și 6 grade, în medie regională. Regimul termic nocturn va urma tot un parcurs descendent, astfel că, în nopțile mai calde din intervalul 22-24 ianuarie, media temperaturilor minime va fi de circa două grade Celsius, în cele puțin mai reci care vor urma nu va mai depăși zero grade, iar din 28 ianuarie va coborî spre minus două grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte, pe spații relativ extinse, va fi mai ridicată în intervalul 22-27 ianuarie, când vor fi și condiții de polei.

La munte, vremea se va răci ușor și treptat, însă regimul termic va mai depăși, cu precădere în primele zile, pe cel specific ultimei decade a lunii ianuarie. Valorile temperaturilor maxime vor avea o medie cuprinsă între două și 4 grade până pe 23 ianuarie, iar ulterior această medie se va situa între zero și minus două grade Celsius. Minimele nocturne vor fi în prima săptămână între minus patru și minus două grade Celsius, în medie, apoi urmează să mai scadă, spre o medie de—7 grade. Probabilitatea de precipitații, predominant sub formă de ninsoare, va fi mai ridicată între 22 și 27 ianuarie, iar în zilele de 23 și 24 ianuarie izolat pot fi cantități mai însemnate.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”