Vremea joi, 19 octombrie. Temperaturi peste media perioadei și ploi locale

Vremea joi, 19 octombrie. Temperaturi peste media perioadei și ploi locale

Joi, 19 octombrie, vremea se încălzește și mai mult atât ziua, cât și pe parcursul nopții. În Capitală, cerul va fi variabil.

Vreme frumoasă de toamnă

Vreme frumoasă de toamnă

Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi locale în vestul și nordul țării, iar la începutul intervalului izolat va fi ceață.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în vest, în sud-est și în zona montană. Temperaturile maxime se vor situa între 13 și 24 grade, iar cele minime în general între 6 și 15 grade.

În Dobrogea și Bărăgan este vreme frumoasă, cu temperaturi de 22-23 grade Celsius. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea se încălzeşte, cu temperaturi care urcă până la 21-22 grade Celsius, dar cu vânt puternic.

Mai rece va fi în jumătatea nordică a Moldovei, unde sunt posibile și ceva ploi, în Bucovina, unde temperaturile se mențin la 15-16 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi înnorat. Va ploua pe alocuri iar temperaturile nu trec de 14 grade.

În vestul ţării se intensifică vântul. Se vor înregistra 22 de grade în zona Banatului, valori mai ridicate decât în mod obişnuit.

În Transilvania este frig la începutul zilei şi sunt condiţii de ceaţă, mai ales în depresiuni. Maximele ajung la 18 grade.

Se încălzește joi şi în zona Olteniei, cu temperaturi în jur de 20-21 de grade.

În Capitală, conform meteorologilor, cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 21…22 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Temperaturile cresc şi în zonele de munte. Ploile apar în masivele nordice şi vor fi mai consistente după lăsarea nopţii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin