Vremea joi, 12 octombrie. Se încălzește în aproape toată țara, iar maximele ajung și până la 26 de grade
Vremea începe să se încălzească în aproape toată țara, iar temperaturile vor fi mult mai ridicate decât normalul perioadei. Maximele pot ajunge și la 26 de grade.
Temperaturile vor fi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă FOTO arhivă Adevărul
La noapte, cerul va fi variabil în regiunile nordice şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu unele intensificări în zona înaltă din nordul Carpaţilor Orientali.
Temperaturile minime se vor situa între 2 şi 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei până spre - 2 grade, unde se va produce şi brumă , dar şi mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest până spre 13 grade. Pe arii restrânse se va forma ceaţă în zonele depresionare şi pe văile din centrul teritoriului.
Vremea se va încălzi faţă de zilele precedente şi va deveni caldă pentru a doua decadă a lunii octombrie în toată ţara. Cerul va fi mai mult senin în regiunile sudice, iar în rest variabil, cu unele înnorări pe parcursul nopţii. În special spre sfârşitul intervalului se vor semnala ploi slabe, local în Maramureş şi izolat în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, îndeosebi din nordul Carpaţilor Orientali, unde rafalele vor depăşi 70...80 kilometri/oră, iar pe parcursul zilei, local şi temporar şi în regiunile estice.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 şi 13 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei până spre 2 grade, dar şi mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest, până la 15 grade
Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă, pe alocuri în centrul teritoriului şi în depresiunile intramontane şi cu totul izolat în rest. Presiunea atmosferică va fi în scădere ziua, iar noaptea va fi uşor variabilă.
24 de grade Celsius în Capitală
Vremea se va încălzi faţă de zilele precedente şi va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade, iar cea minimă va fi de 10...11 grade, mai scăzută în zona preorăşenească până spre 7 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere ziua, iar noaptea va fi uşor variabilă.
Rafale de vânt la munte
Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, unde izolat va ploua slab.
Vântul va sufla slab şi moderat , cu unele intensificări în zona înaltă, îndeosebi din nordul Carpaţilor Orientali, unde rafalele vor depăşi 70...80 kilometri/oră.
Sursa: adevarul.ro