Vremea în următoarele 2 săptămâni: când vine gerul, unde se întorc ninsorile abundente
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza pentru intervalul 30 ianuarie – 12 februarie 2023. După un început de februarie cu temperaturi pozitive în majoritatea regiunilor, urmează o perioadă cu ger în aproape toată țara.
Iarnă în România FOTO Daniel Guță
Conform ANM, în Banat, temperatura maximă va avea variaţii mai ales în prima săptămână din interval. Aceasta va creşte în primele zile până la medii de 6 – 7 grade Celsius, apoi va fi în scădere până la valori de 1 – 2 grade Celsius. În a doua săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 5 – 6 grade Celsius. Minimele termice, până spre finalul primei săptămâni, vor avea uşoare variaţii în jurul a minus 2 grade Celsius, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii cuprinse între minus 6 și minus 4 grade Celsius, valori ce se vor menţine şi în a doua jumătate a intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mare mai ales în prima jumătate a intervalului, iar în jurul datei de 3 februarie vor fi posibile şi cantităţi mai importante de apă.
În Crişana, temperatura maximă va creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 5 grade Celsius, apoi va fi în scădere până la valori de 0 – 1 grad Celsius la finalul primei săptămâni. În a doua jumătate din interval, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 4 – 5 grade Celsius. Pe parcursul nopţilor, până spre finalul primei săptămâni, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a minus 2 grade Celsius, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii în jurul a minus 6 grade Celsius, valori ce se vor menţine şi în a doua jumătate a intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mare mai ales în prima săptămână, iar în jurul datei de 3 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă.
Precipitații în intervalul 2-5 februarie
În Transilvania, temperaturile diurne vor avea variaţii pe tot parcursul intervalului. În prima săptămână va exista o uşoară creştere spre medii de 2 – 3 grade Celsius (în primele zile), urmată de o scădere ce va duce temperaturile până la valori în jurul a minus 2 grade Celsius. Pe parcursul nopţilor, până spre finalul primei săptămâni, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a minus 3 grade Celsius, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii în jurul a minus 8 grade Celsius, valori ce se vor menţine şi în a doua parte a intervalului.
Precipitaţii, în general slabe, mai ales sub formă de ninsoare vor fi posibile pe tot parcursul intervalului, dar probabilitatea mai mare va fi în intervalul 2-5 februarie.
În Maramureş, la începutul intervalului valorile diurne vor fi în creştere până în jurul a 3 grade Celsius. Apoi, până la finalul primei săptămâni, vor fi în scădere spre medii de minus 2 grade Celsius. În a doua jumătate din interval, temperaturile maxime vor avea tendinţa de creştere spre medii de 1 – 2 grade Celsius. Pe parcursul nopţilor, până în jurul datei de 3 februarie, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a minus 2 grade Celsius, apoi va avea tendinţa să scadă până spre medii de minus 9- minus 8 grade Celsius, valori ce se vor menţine şi în a doua jumătate a intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii predominant sub formă de ninsoare va fi ridicată mai ales în prima săptămână, iar în zilele de 2 şi 3 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă.
În Moldova, până în jurul datei de 2 februarie temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale maximelor în jurul a 4 grade Celsius şi ale minimelor spre minus 3 grade Celsius. După această dată, până la finalul intervalului de anticipaţie, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere; maximele vor ajunge la 1 – 2 grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul a minus 6 grade Celsius.
Vor fi posibile precipitaţii îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în jurul datei de 5 februarie.
Mai cald în Dobrogea
În Dobrogea, temperatura maximă va creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 5 grade Celsius, apoi va fi în scădere până la 0 grade la finalul primei săptămâni. În a doua jumătate din interval valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 3 – 4 grade Celsius. Pe parcursul nopţilor, până spre finalul primei săptămâni, t emperatura va avea uşoare variaţii în jurul a minus 2 grade Celsius, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii de minus 4 grade Celsius.
Vor fi posibile precipitaţii mixte pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în jurul datei de 5 februarie.
În Muntenia, valorile termice diurne vor creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 6 grade Celsius, apoi vor fi în scădere până la 2 grade Celsius la finalul primei săptămâni. În a doua săptămână valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 4 – 5 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe aproape tot parcursul intervalului, între medii de minus 2 şi minus 6 grade Celsius.
Vor fi posibile precipitaţii mixte mai ales în intervalul 3 – 6 februarie.
În Oltenia, valorile termice diurne vor creşte până în data de 2 februarie spre medii de 7 – 8 grade Celsius, apoi vor fi în scădere până la sfârşitul primei săptămâni, spre 4 grade Celsius. În a doua săptămână din interval valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 5 – 6 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii în jurul a minus 2 grade Celsius până în data de 3 februarie. Apoi, valorile nocturne vor avea tendinţa de scădere uşoară spre minus 5 grade Celsius.
Vor fi posibile precipitaţii mixte mai ales în intervalul 3 – 5 februarie.
La munte, temperatura maximă va avea variaţii mai ales în prima săptămână din interval. Aceasta va creşte uşor în primele zile până la medii de minus 4 grade Celsius, apoi va fi în scădere până la valori de minus 8 grade Celsius. În a doua săptămână din interval , valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de minus 3 și minus 2 grade Celsius. Minimele termice, până spre finalul primei săptămâni, vor avea uşoare variaţii în jurul a minus 10 grade Celsius, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii de minus 12 grade Celsius. După data de 7 februarie, valorile nocturne vor avea tendinţa de uşoară creştere, spre minus 8 grade Celsius.
Probabilitatea pentru precipitaţii sub formă de ninsoare va fi mare mai ales în prima săptămână, iar în intervalul 2-5 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă.
Sursa: adevarul.ro