Vreme neobișnuită de Crăciun: vine căldura. Unde vor fi temperaturi de primăvară, cât mai viscolește

Vreme neobișnuită de Crăciun: vine căldura. Unde vor fi temperaturi de primăvară, cât mai viscolește

După câteva zile de iarnă autentică, vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță vreme neobișnuită de Crăciun. Vine căldura, iar temperaturile sunt de primăvară, în mijlocul iernii. Cu toate acestea, mai sunt regiuni unde se vor semnala ninsori.

Iarnă, doar la munte de Crăciun FOTO Shutterstock

Iarnă, doar la munte de Crăciun FOTO Shutterstock

Din punct de vedere termic, într-adevăr, luni, săptămâna viitoare va debuta cu o vreme deosebit de caldă și vorbim de temperaturi în medie cu 8-14 grade Celsius peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Luni va fi o zi deosebit de caldă, în ziua sărbătorii Crăciunului. Vorbim de maxime la scara întregii țări, care vor atinge valori chiar de 18 grade Celsius, chiar și în Capitală, o maximă de 16-17 grade.

Chiar până la sfârșitul anului este posibil să consemnăm de la o zi la alta mici variații, dar vremea rămâne în continuare deosebit de caldă", a spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

Specialistul spune că deja aria fenomenelor este în diminuare pentru ziua sărbătorii Crăciunului. În zona montană însă semai anunță viscol puternic.

Pe creste, lapoviță și ninsoare

Luni, 25 decembrie, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil în sud-vest și parțial în sud, dar va avea înnorări în restul țării. Va ploua local în Maramureș și Transilvania, pe arii restrânse în Crișana și cu totul izolat în rest. Pe crestele montane, în special ale Carpaților Orientali, se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări local în Transilvania și Maramureș, în nordul Crișanei și în nord-vestul Moldovei și pe arii mai restrânse în regiunile sudice și estice, cu viteze în general de 55…65 km/h.

La munte vor fi rafale de peste 70…90 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali (în general la peste 1500 m) vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120…130 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 8 și 18 grade, iar cele minime se vor situa între 0 și 10 grade. La sfârșitul intervalului, în vest și în centru, vor fi condiții de ceață.

În București, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Temperatura aerului va avea valori cu peste 10 grade mai ridicate decât mediile climatologice, cu o maximă de 16…17 grade și o minimă de 4…6 grade.

Se va semnala ceață

Marți, 26 decembrie, în cea de-a doua zi de Crăciun, tot de vreme deosebit de caldă avem parte. Conform meteorologilor, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și doar izolat ploi slabe în nord și nord-est. La altitudini foarte mari, trecător vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor mai depăși 60…70 km/h, iar pe alocuri și la viteze mai mici (45…55 km/h) și în Maramureș, Crișana și Transilvania.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 8 grade. Se va semnala ceață, dimineața doar izolat, iar noaptea, local în zonele joase, în special din vest și centru.

În Capitală, temperatură maximă va fi de 15…17 grade, iar minima se va încadra între 3…5 grade.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”