Vrancea: Managerul SJU Focşani, internat în spital pozitiv la COVID-19, contestă rezultatul ultimului test făcut la DSP
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, Constantin Mândrilă, internat la Boli Infecţioase după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, contestă rezultatul ultimului test făcut de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea şi susţine că este ţinut cu forţa în spital pentru a putea fi suspendat şi ulterior înlocuit la conducerea unităţii medicale.
"Am făcut contestaţie şi la DSP Vrancea şi la SJU Focşani. Dar le fac degeaba, pentru că pe ei îi interesează altceva. Mă ţin aici forţat ca să împlinesc 30 de zile, să poată să mă suspende şi să mă înlocuiască la conducerea spitalului. După care or să apară dintr-o dată două teste negative. Stau de 27 de zile aici. Degeaba! Efectiv ocup un pat degeaba, nu iau nici măcar vitamina C", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Constantin Mândrilă.
Managerul a contestat rezultatul testului făcut de DSP Vrancea în data de 4 mai, după ce testul efectuat în data de 29 aprilie a ieşit negativ, iar rezultatul testului din data de 1 mai a fost "incert".
"Contest rezultatul RT PCR recoltat în data de 4 mai, întrucât consider că a fost falsificat/ fraudat şi, ca atare, neconcludent. Precizez că am fost testat în data de 29 aprilie, testul ieşind negativ, în condiţiile în care rezultatul a fost comunicat după 48 de ore, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor legale în vigoare, care menţionează că aveaţi obligaţia să efectuaţi testări la 24 de ore distanţă pentru a se putea verifica negativitatea pacientului. Astfel, următorul test a fost recoltat pe data de 1 mai 2020, rezultatul fiind comunicat de asemeni cu întârziere, de această dată fiind declarat 'incert'. Având în vedere întreaga situaţie de fapt, coroborată cu informaţiile care circulă în spaţiul public, potrivit cărora laboratorul DSP Vrancea a fost infectat în perioada 1-3 mai, ceea ce a dus la compromiterea probabil a tuturor probelor, cu faptul că se doreşte menţinerea mea în spital ca pacient pentru a nu mă putea întoarce în comunitate, consider că la acest moment, cu sprijinul instituţiei pe care o coordonaţi, sunt lipsit de libertate. Vă învederez că prezenta ţine loc de notificare/ plângere prealabilă înainte de a mă adresa organelor de cercetare penală. Solicit totodată, în regim de urgenţă, recoltarea unor noi teste de la subsemnatul, cu teste aflate în dotarea Spitalului Judeţean, achiziţionate de la Institutul Cantacuzino şi prelucrarea testului tot în cadrul Institutului Cantacuzino", a precizat managerul în notificarea trimisă către DSP Vrancea.
Constantin Mândrilă susţine că împreună cu alţi pacienţi asimptomatici urmează să fie mutat pentru alte două săptămâni într-un hotel, dar că această măsură este luată "special pentru el", deoarece alte persoane asimptomatice au refuzat să stea în spital şi au plecat acasă.
"Au hotărât ca mâine (joi - n.red.) să ne ia pe cei asimptomatici şi să ne transfere pentru alte două săptămâni într-un hotel. Binenţeles că aş putea să stau la un domiciliu ales, unde pot să verifice că este totul în regulă. Dar au făcut chestia asta special pentru mine. Alţii care sunt asimptomatici s-au dus acasă, numai pentru mine se face plângere penală. Chiar ieri (marţi - n.red.) avem un medic care era asimptomatic şi a fost internat o săptămână la Infecţioase, dar a refuzat să mai stea în spital. A dat o declaraţie că refuză internarea, a notificat DSP şi a plecat acasă. Şi lui nu i se întâmplă nimic", a susţinut Constantin Mândrilă.
Managerul Constantin Mândrilă, a fost depistat pozitiv în data de 9 aprilie, iar pe 12 aprilie a fost transferat la secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani, la cererea prefectului judeţului Vrancea, Gheorghiţă Berbece. La o zi după internarea acestuia în spital, aflat în vizită la Focşani, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că managementul Spitalului Judeţean Focşani va fi preluat de o conducere militară, lucru cerut de altfel şi de prefectul judeţului.
Pe 14 aprilie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a anunţat că managerul SJU Focşani, Constantin Mândrilă, este cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor deoarece, "după ce ar fi fost confirmat ca fiind contaminat cu noul coronavirus, managerul unităţii spitaliceşti s-ar fi prezentat la locul de muncă unde ar fi interacţionat cu mai mulţi colegi, iar ulterior s-ar fi autoizolat într-o locaţie hotelieră unde erau cazate cadre medicale neinfectate cu boala infecto-contagioasă, existând astfel posibilitatea de transmitere a acesteia".
În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani este condus de o echipă formată din colonelul Alexandru Keresztes de la Spitalul Militar Braşov, doctorul Bianca Andoni de la Spitalul Militar Focşani pe post de director medical, locotenent - colonelul Andrei Ciprian Vulpe - ofiţer de logistică şi locotenent-colonelul Adrian Ceauşu - ofiţer de stat major. AGERPRES