Vot dur în Parlamentul European, care cere trimitere în judecată a Austriei pentru discriminarea românilor și pentru că produce pierderi financiare masive în România și Bulgaria

Vot dur în Parlamentul European, care cere trimitere în judecată a Austriei pentru discriminarea românilor și pentru că produce pierderi financiare masive în România și Bulgaria

Un proiect de rezoluție al Parlamentului European venit ca urmare a petiției depuse de ONG-ul Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice intră miercuri la votul final din plenul parlamentului, potrivit agendei oficiale. Rezoluția arată că respingerea aderării României la Schengen este ”discriminatorie” și cere Comisiei Europene să dea Austria în judecată la Curtea de Justiție a UE.

Mai mult, rezoluția arată că veto-ul Austriei a creat un sentiment antieuropean și, prin veto-ul din decembrie 2022, a produs daune majore atât economiei din România și Bulgaria, cât și climei, dată fiind poluarea masivă de la granițele unde milioane de mașini așteaptă ore în șir controalele.

Ca arate, deputații europeni solicită Consiliului să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen până la sfârșitul anului 2023.

Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, condusă de Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și fost președinte al Autorității UE de Reglementare în domeniul Energiei (ACER), a depus în martie în plenul Comisiei de petiții din Parlamentul European o petiție prin care cere intervenția juridică a instituției în procesul de aderare a României la Schengen.

Parlamentul European a mai adoptat patru rezoluții prin care cere aderarea României și Bulgariei la Schengen. Rezoluțiile PE nu au forță juridică, dar reprezintă un instrument de presiune politică.

Rezoluția arată că cetățenii din Bulgaria și România sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparație cu omologii lor din spațiul Schengen, se arată în text.

Remarcând timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei, deputații europeni notează că întârzierile cu care se confruntă românii și bulgarii pot dura de la câteva ore până la chiar zile -în comparație cu cele 10 minute fără controale la frontierele interne- ceea ce înrăutățește și condițiile de muncă ale șoferilor de camion.

Pe lângă prejudiciul cauzat pieței unice a UE prin împiedicarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre europene, textul subliniază „daunele ireparabile” pentru mediu, care nu se aliniază cu obiectivele de neutralitate climatică ale Uniunii. Sănătatea șoferilor, a agenților vamali și a persoanelor care locuiesc în apropierea punctelor de trecere a frontierei este pusă în pericol de poluarea crescută cauzată de miile de vehicule care așteaptă să treacă granița în fiecare zi, în condițiile în care sunt emise aproximativ 46.000 de tone de CO2 în fiecare an, spun deputații europeni.

Rezoluția solicită Comisiei să estimeze costurile de oportunitate și daunele de mediu pe care România și Bulgaria le-au suferit din iunie 2011 din cauza „refuzului nejustificat” de aderare la Schengen și să încurajeze această instituție să analizeze posibilitățile de compensare financiară. Deputații europeni subliniază că situația actuală „este instrumentalizată de propaganda anti-UE, inclusiv de propaganda rusă” și „subminează capacitatea UE de a-și promova valorile și buna guvernare în țările terțe”.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul de liberă circulație Schengen, care include, de asemenea, statele non-UE Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Comisia Europeană a evaluat că Bulgaria și România sunt pregătite să adere la Schengen, iar Parlamentul European a susținut în mod repetat aderarea acestora, cel mai recent printr-o rezoluție din 5 octombrie 2022 și o dezbatere din 14 decembrie 2022.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…