Vor să-l scoată din joc? Ciudata redeschidere a dosarului Valea Uzului

Vor să-l scoată din joc? Ciudata redeschidere a dosarului Valea Uzului

Evenimentele de la Valea Uzului sunt cercetate de Parchetul General, dosarul se află în lucru, informează Ministerul Public în urma unei solicitări a RFI România, fără a oferi însă alte detalii.

CE SPUNE RFI:

Soarta dosarului părea pecetluită după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești a considerat cazul închis.

În urma unei contestații însă, Judecătoria Moinești a stabilit că dosarul nu trebuie clasat și iată că acum se află la Ministerul Public, „în urma declinării de competență între parchete”, după cum se arată în comunicarea transmisă RFI România.

Clasarea dosarului de către procurorul din Moinești a fost făcută în februarie anul trecut pe motiv că „afară cu ungurii din țară” este „o presupusă lozincă antimaghiară” care nu se încadrează la infracțiunea de incitare la ură și discriminare.

„Presupusa lozincă nu viza o categorie de persoane, ci o etnie”, își argumenta procurorul decizia de clasare a dosarului în timp ce presa atrăgea atenția că de fapt în dosar evenimentele nu au fost practic redate după cum s-au petrecut.

O problemă a reprezentat-o din start faptul că au fost audiați doar martori „români”.
Instanța locală, Judecătoria Moinești, a decis definitiv, în decembrie 2020, că dosarul nu trebuie clasat în urma unei contestații a Asociației pentru Protecţia Drepturilor Minoritare „Mikó Imre”.

Instanța a decis că nu e vorba despre profanare de morminte, și nici de violențe. Ce trebuie investigat în continuare însă: incitarea la ură și discriminare, a stabilit Judecătoria Moinești.

Ce și pe cine anchetează exact Parchetul General? Rămâne de văzut.
Amintim, cimitirul de pe Valea Uzului a fost scena unor confruntări violente între români și maghiari, care și-au disputat în acel moment dreptul de a-și comemora eroii.
Se întâmpla pe 6 iunie 2019 – unii protagoniști ai evenimentelor de atunci, în frunte cu George Simion, au ajuns între timp în Parlament, scrie Flux24.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!