Istoria medievală a românilor a fost plină de voievozi implicați în relații extraconjugale. Culmea, cei mai pătrunși de patimă erau și cei la care nu se aștepta nimeni. În comparație cu ei, Ștefan cel Mare, considerat pe nedrept un fustangiu, era un sfânt.

Despre Mircea cel Bătrân se spune că a umplut țara de bastarzi FOTO Adevărul

Când vine vorba despre personaje istorice cu o patimă aparte pentru femei, Ștefan cel Mare este mai mereu amintit.

Culmea, voievodul Moldovei poate fi considerat un sfânt în comparație cu alți lideri medievali români, la capitolul infidelități și relații ocazionale plus bastarzii de rigoare.

La unii nu s-ar fi așteptat nimeni, mai ales că au rămas în istorie cu supranume „cuminți“. Este vorba despre Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun.

Voievodul care a umplut țara de bastarzi

Mircea cel Bătrân a domnit în Valahia în perioada 1386-1418, asigurând Țării Românești una dintre cele mai prospere perioade . El este binecunoscut în istoria medievală a românilor mai ales pentru centralizarea statului, extinderea teritoriului și întărirea puterii voievodale. În plus este renumit pentru victoria de la Rovine, contra turcilor dar și pentru faptul că s-a implicat activ în politica anti-otomană.

Puțin cunoscut publicului larg este faptul că Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai iubăreți voievozi români. Nici nu era dificil. Pe lângă puterea deținută, Mircea era un bărbat foarte chipeș, un războinic pasionat de moda cavalerismului apusean, care impresiona prin eleganță și curaj.

„Cele două fresce de la Cozia, refăcute după cele vechi, îl arată ca un cavaler apusean, un bărbat matur, purtând plete şi o barbă rotundă, ochii adânciţi în cap, nasul drept şi subţire; e îmbrăcat cu haine scumpe occidentale, dar cu câte un vultur bizantin cu două capete încoronate brodaţi, când la genunchi cu fir de aur, când pe hlamida încheiată sus pe umăr. Sabia scurta atârnă la brâu, legată cu o cingătoare scumpă închisă cu paftale, în cap coroană de aur cu pietre scumpe”, preciza P.P. Panaitescu.

Cu aceste calități, cronicarii bizantini spun că Mircea a umplut țara de bastarzi, ducând un trai desfrânat.

„Având adesea legături în afara de căsătorie, a lăsat nu puţini fii nelegitimi în Dacia, cari după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”, preciza cronicarul bizantin Chalkokondyl.

La rândul său, istoricul Dukas scria că Mircea „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulţi copii naturali”.

De altfel, toți acești bastarzi au aruncat țara în haos luptând pentru tron. Unul dintre cei mai renumiți copii din flori ai lui Mircea este Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș.

Alexandru cel Bun, dar și cel iubăreț

Un alt voievod rămas posterității drep un model de lider autocrat și reformator este domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun. Acesta a domnit între 1400 și 1432, și la fel ca Mircea cel Bătrân a asigura prosperitatea voievodatului său, a reușit să mențină pacea printr-o diplomație bine țintită și totodată a reușit să asigure importante progrese în domeniul administrativ, religios și militar.

Pe lângă calitățile care i-au adus și supranumele de „cel Bun”, domnitorul Moldovei era și un mare amator de relații extraconjugale. La fel ca Mircea, în Valahia, Alexandru cel Bun a umplut țara de bastarzi. Se presupune că a avut nu mai puţin de 14 copii nelegitimi. Doar numele unei amante este cunoscut, acela al Stanei, mama lui Ștefan al II-lea.

De altfel, la fel ca Mircea, iubirile extraconjugale au căzut ca o pacoste pe capul Moldovei, bastarzii și copiii legiuiți luptând pentru tronul tatălui.

„În Moldova, după moartea lui Alexandru cel Bun, constatăm aceeaşi stare nenorocită ca şi în Ţara Românească după Mircea cel Bătrân. Fiii, legitimi sau nelegitimi, se luptă pentru moştenirea părintească”, preciza şi Constantin C. Giurescu în „Istoria Românilor”, volumul II.

Efemeri și plini de patimi

Pe lângă acești voievozi cu renume, au fost numeroși alți domnitori efemeri pe tronul Moldovei sau al Valahiei care s-au remarcat printr-o viață plină de patimi amoroase.

Doi dintre aceștia sunt chiar fiii lui Petru Rareș, un voievod emblematic pentru istoria Moldovei. Unul dintre aceștia, Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551), a scandalizat total curtea de la Suceava. Acesta a crescut mai mult la turci, în casa lui Mehmed Sokoli, ca ostatic oferit de tatăl său ca simbol de bună credință. Iliaș s-a întors doar pentru a ocupa tronul tatălui său. Nu era însă nici războinic și nici bun administrator. Era împătimit doar de viața de huzur și desfrâu de la Istambul. Mai mult, el avea o patimă aparte pentru băieții tineri, dar și pentru cadâne.

„Dinafară se vedea pom înflorit, iar dinlăuntru - lac împuţit. Că avându lângă sine sfetnici tineri turci, cu cari ziua petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele creştineşti s-a îndepărtat”, preciza Grigore Ureche, în „Letopiseţul Ţării Moldovei”.

Sătul de critici, el a fugit la Istambul pentru a duce viața preferată de desfrâu. I-a urmat fratele său, Ștefan al VI-lea Rareș. Culmea, acesta avea o patimă asemănătoare. Pe scurt, era un amorez înfocat, implicat până peste cap în amantlâcuri cu boieroaice tinere.

„Foarte autoritar şi, pe deasupra, foarte desfrânat, deşi avea soţie, Caterina, şi un fiu, Petru, a cărui soartă ulterioară ne este necunoscută, el a stârnit repede ura boierilor”, scria reputatul istoric moldovean Ştefan Gorovei, în „Muşatinii”. Ștefan al VI-lea Rareș a și fost omorât de boieri în tabăra de la Țuțora, pe Prut.

În Valahia, un alt pătimaș, dar și un voievod foarte crud, cum spun cronicile, a fost Mihnea zis „cel Rău“. A fost un fiu nelegitim al lui Vlad Țepeș și a luat tronul în 1508. A domnit doar un an, dar a făcut prăpăd în Țara Românească. A făcut ravagii în rândurile boierilor și a preoților, ba chiar a tras și cu tunul în biserică. El își făcea poftele sexuale cu soțiile și fiicele boierilor chiar de față cu ei.

„Prinse pre toţi boierii cei mari şi aleşi, muncindu-i cu multe munci cumplite şi le lua toată avuţia, şi se culca cu jupânesele lor şi cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a tăiat nasurile şi buzele, pre alţii i-a spânzurat şi pre alţii i-a înecat”, scria călugărul Gavril Protul, despre domnia lui Mihnea. A fost evident înlăturat de pe tron.