Voiculescu a fost ELIBERAT!

Voiculescu a fost ELIBERAT!

Infractorul Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, va fi eliberat condiţionat, au decis, marţi, magistraţii Tribunalului Bucureşti. Decizia este definitivă. În decizie este specificat că infractorul va fi eliberat „de îndată”.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, astfel, contestaţia Parchetului la decizia Judecătoriei Sectorului 5 de eliberare condiţionată a omului de afaceri.

"Respinge contestaţia Parchetului. Dispune punerea de îndată în libertate", este decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

Dan Voiculescu a fost internat vineri după-amiază sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar surse medicale declarau pentru News.ro că el ar urma să fie supus intervenţii chirurgicale, pentru ocluzie intestinală.

Luni seară, surse medicale au precizat pentru News.ro că omul de afaceri nu a mai fost operat, pentru că a răspuns bine tratamentului administrat. Aceleaşi surse au afirmat că Dan Voioculescu ar putea fi externat marţi, decizia care nu a fost luată până la ora transmiterii acestei ştiri.

Reprezentanţi ai unităţii medicale au declarat pentru News.ro că Dan Voiculescu va putea pleca din spital în momentul în care unitatea medicală va primi oficial decizia instanţei, iar paza se va retrage.

Tribunalul Bucureşti a judecat în urmă cu o săptămână solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, avocatul acestuia susţinând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba.

În timpul procesului, procurorul DNA a arătat că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare dup ce a fost condamnat.

“Condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea condiţionată. A câştigat 57 de zile din muncă şi 330 de zile din elaborarea de lucrări ştiinţifice. Este o disproportie vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă şi din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplineşte condiţiile şi că scopul pedepsei nu a fost atins. În motivarea sentinţei Judecătoriei Sector 5 (care a decis liberarea condiţionată n.red.) nu s-a făcut nicio referire la concluziile comisiei din penitenciar. Instanţa nu şi-a motivat înlăturarea concluziei comisiei din penitenciar care a dat aviz negativ în ceea ce priveşte liberarea condiţionată”, a arătat procurorul DNA, care a continuat şi a arătat că în timpul detenţiei Dan Voiculescu nu a avut "un comportament merituos, ci unul normal". “Condamnatul nu a achitat prejudiciul şi nici măcar cheltuielile judiciare către stat”, a arătat procurorul.

În replică, avocatul acestuia a arătat că această contestaţie a DNA este nefondată.

“Nu e posibilă o hotărâre de condamnare după o decizie de achitare. Nu comisia din penitenciar observă comportamentul condamnatului, ci subofiţerii din penitenciar. (…) Comportamentul acuzatului rezultă din caracterizările de la dosar întocmite de supraveghetori. A fost recompensat de 12 ori. Asta e o dovadă de îndreptare. A menţinut relaţii neconflictuale cu ceilalţi condamnaţi. A câştigat 1800 de credite şi a fost selectat pentru a face curăţenia interioară. A participat la programul de pregătire pentru libertate”, a arătat apărătorul lui Voiculescu.

Cu privire la neplata prejudicului, avocatul a susţinut că este vina ANAF că nu a reuşit în trei ani să vândă doar o singură proprietate dintre cele puse sub sechestru de judecătorul care l-a condamnat definitiv pe Voiculescu.

“El are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil, cu excepţia pensiei. ANAF nu a pus nici azi în executare decizia de condamnare. Dacă le valorifica poate se acoperea prejudiciul. Statul o are la dispoziţie dar nu o face. Dan Voiculescu e un om de 71 de ani pe care detenţia îl chinuie. Are şi o serie de problem medicale pentru care va rog să păstrăm confidenţialitatea. Cert este că nu s-a însănătoşit”, a mai arătat avocatul Florian Surghie.

Judecătoria Sectorului 5 a decis, în 8 iunie, că Dan Voiculescu poate fi eliberat condiţionat, decizia fiind contestată de procurori. Judecătoria Sectorului 5 motivează decizia de liberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu arătând că acesta "a dat dovadă de stăruinţă în muncă” prin participarea la activităţi lucrative şi intelectuale, a avut un comportament exemplar în conformitate cu normele instituţionale şi o atitudine respectuoasă faţă de personalul unităţii, a participat constant la activităţile educaţionale, a conferenţiat la dezbaterea cu tema "Stări, emoţii, comportament uman şi a fost recompensat de mai multe ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizite.

Judecătorii arată că până la 24 mai Dan Voiculescu a executat în total 1.408 zile din cele 3.653 (10 ani) pe care le avea de executat în dosarul ICA, depăşind limita minimă de 1.217 zile care reprezintă o treime din durata pedepsei. Dintre cele 1.408 zile, 387 se consideră executate în urma muncii prestate şi în urma redactării de lucrări ştiinţifice.

De asemenea, judecătorii vorbesc despre "stăruinţă în muncă”, atât prin participarea la curăţenie, cât şi prin scrierea a 11 lucrări ştiinţifice.

Mai mult, judecătorii spun că Voiculescu nu a fost sancţionat disciplinar niciodată, având un "comportament exemplar, adecvat normelor instituţionale” şi a participat constant la activităţi educaţionale, primind mai multe recompense.

În motivarea deciziei se mai precizează că Dan Voiculescu a câştigat 1.882 de credite, participând la 48 de programe educaţionale în cadrul penitenciarului, credite suficiente pentru demonstrarea îndreptării comportamentului acestuia.

Dosarul privind cererea de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu a fost analizat de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Rahova, unde este încarcerat Dan Voiculescu, iar în 22 mai comisia de la Rahova a dat aviz negativ, stabilind că "scopul pedepsei în cazul lui Dan Voiculescu nu a fost atins", astfel că se impune amânarea liberării condiţionate.

Omul de afaceri a mai avut o solicitare de liberare condiţionată, pe care Tribunalul Bucureşti i-a respins-o definitiv în 10 ianuarie, stabilind că el mai depune o nouă solicitare după dată de 24 mai. Instanţa a stabilit atunci că Dan Voiculescu nu poate fi eliberat condiţionat, dar a scurtat cu patru luni termenul la care poate formulă o nouă cerere.

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, unsprezece cărţi.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…