Vlogger australian în România: „Mi-am riscat viața vizitând Castelul Bran”. Ce spune despre romi, urși și capcane turistice

Vlogger australian în România: „Mi-am riscat viața vizitând Castelul Bran”. Ce spune despre romi, urși și capcane turistice

România, țara urșilor bruni, a miturilor despre Dracula și a peisajelor care îți taie răsuflarea, a fost adesea etichetată drept un loc periculos. Meme-uri care exagerează realitatea , povești alarmiste și prejudecăți adânc înrădăcinate contribuie la această reputație. Dar cât adevăr se ascunde în spatele acestor zvonuri?

Cu un ton acid și o doză sănătoasă de autoironie, un vlogger australian pornește să dezvăluie „pericolele reale” ale României . Ce descoperă? O țară fascinantă, unde „amenințările” sunt mai degrabă stereotipuri răstălmăcite, iar capcanele turistice ascund comori culturale neașteptate. Aceasta este povestea unei destinații pe cât de complexă, pe atât de sub-apreciată .

Te invităm să descoperi, cu umor și sinceritate, care sunt adevăratele provocări ale unei vizite în România!

România și „pericolele” sale descoperite de un vlogger australian Colaj YouTube Wesda

România și „pericolele” sale descoperite de un vlogger australian Colaj YouTube Wesda

„Chiar și mama mi-a spus să fiu foarte atent”

„Mulți spun că România este o țară periculoasă. Așa că, în timpul vizitei mele acolo, am decis să descopăr care sunt, de fapt, cele mai «periculoase» lucruri din această țară. Chiar și mama mi-a spus să fiu foarte atent. Totuși, în ciuda tuturor stereotipurilor și zvonurilor, rata generală a criminalității din România o face mai sigură decât țări precum Luxemburg, Spania, Germania, Grecia, Australia (țara mea natală), Marea Britanie și Italia. Am explorat ce înseamnă, cu adevărat, «pericolul» în România și am descoperit o realitate cu totul diferită!”, afirmă Wesda, creatorul de conținut din Melbourne, în cel mai nou vlog al său, postat pe YouTube sub titlul: «I went to Romania to prove it’s dangerous».

Cât de periculoși sunt romii

Primii care au fost analizați de turistul străin au fost romii, adesea acuzați de furturi sau escrocherii. Însă, așa cum a observat rapid australianul, pericolul real constă în perpetuarea stereotipurilor și a rasismului: „Pentru a te proteja de romi, va trebui să iei măsuri drastice, cum ar fi să folosești bunul simț și să nu fii rasist. Sună destul de greu, așa că e periculos. De asemenea, aceștia sunt de fapt numiți „țigani”. Termenul este considerat de unii o insultă rasială, bazată pe vechiul stereotip că ar proveni din Egipt, ceea ce nu este adevărat.”

„Dacă întâlnești un urs, s-ar putea să facă ceva cu adevărat șocant”

Următorul subiect pe care vlogerul l-a abordat a fost cel al urșilor, mai ales că „România are cea mai mare populație de urși bruni din Europa, cu excepția Rusiei”.

În stilul său caracteristic, a ironizat temerile legate de aceste animale: „Dacă întâlnești un urs, s-ar putea să facă ceva cu adevărat șocant, cum ar fi să te recunoască drept om și să mănânce, furios, o plantă, pentru că urșii mănâncă foarte rar carne”.

Cu umor, a continuat gluma spunând că există șanse mai mari să fii confundat tu cu un urs și să ajungi pe lista autorităților pentru relocare: „Vei fi doborât mai repede decât poți spune: De ce vânăm urșii când mai sunt doar 8.000 în România?”.

„Cei mai periculoși români”: pensionarii și familiile cu copii

Pe Tâmpa, în Brașov , vlogerul a sperat să întâlnească măcar un urs, dar aventura l-a dus mai degrabă în pragul unui „atac de panică” la altitudinea de 960 de metri. Coborând apoi în zonele vechi ale orașului, a făcut o descoperire neașteptată: „cele mai periculoase ființe” nu sunt urșii, ci... pensionarii și familiile cu copii.

„Pensionarii cheltuie banii de pensie și cresc prețurile peste tot în lume. Stai departe de aceste scene ostile și periculoase”, a glumit el. Iar despre familii, a adăugat: „Familiile au copii, iar copiii sunt extrem de enervanți când țipă și plâng. Sunt foarte dăunători pentru timpan, deci extrem de periculoși”.

Castelul Bran – „Cea mai mare capcană turistică din istorie”

Atras de faima Transilvaniei ca tărâm al lui Dracula și al vampirilor, australianul nu a ezitat să exploreze celebra regiune: „Transilvania este cunoscută pentru vampiri, care sunt extrem de periculoși. Mi-am riscat viața vizitând Castelul Bran, plin de vampiri, și am descoperit că aceasta ar putea fi cea mai mare capcană turistică din istorie”.

La fața locului, a constatat că, în afară de afluxul impresionant de turiști atrași de un castel din secolul al XIV-lea, restul este doar un mit bine vândut: „Bram Stoker, autorul irlandez care a creat personajul Dracula în 1897, nu a fost niciodată în România, cu atât mai puțin la Castelul Bran. Se presupune că Vlad Țepeș ar fi inspirat personajul Dracula, dar nici asta nu este 100% confirmat. Chiar dacă ar fi fost, Vlad Țepeș nu a pus niciodată piciorul la Castelul Bran; el a domnit într-o cu totul altă fortăreață, care abia dacă primește turiști”.

Vlogerul a remarcat și contrastul dintre renumele castelului și realitatea de la fața locului: „Prețurile de acces sunt mai mari decât la castele mult mai interesante din apropiere, iar suvenirurile cu vampiri sunt pur și simplu kitsch. Cu toate acestea, respect pe deplin românii pentru această realizare – au reușit să atragă turiști din toată lumea prin crearea uneia dintre cele mai ingenioase capcane turistice din istorie. Vlad ar fi mândru”.

Această experiență l-a convins că Branul, cu toată aura sa legendară, rămâne mai degrabă un exemplu fascinant de marketing turistic decât de autenticitate istorică.

Pericolele ascunse ale Castelului Peleș

În loc să cadă în capcana „mitului vampirilor” de la Castelul Bran, vloggerul străin a ales să viziteze Castelul Peleș, ghidat de recenziile mai bune de pe Google: „Nu avea nimic legat de vampiri, era lipsit de capcane turistice și, în schimb, oferea o scară secretă pentru a scăpa de vampiri și o sală grandioasă de armuri, perfecte pentru a lupta împotriva lor”.

Cu toate acestea, nici Peleșul nu era lipsit de pericole: „Schelele de afară erau un risc vizibil, iar în interior, sculpturile complicate din lemn păreau să reprezinte un pericol de incendiu”.

La sosirea în Sinaia, vlogerul a fost surprins de o atmosferă neașteptată: „Un raliu era în plină desfășurare, cu mașini care treceau în viteză prin liniștea orașului de munte - un adevărat pericol”.

În ciuda acestor „riscurilor” asumate, Peleșul s-a dovedit o alegere apreciată pentru frumusețea și autenticitatea sa, oferind o experiență complet diferită față de aglomerația și kitsch-ul de la Bran.

Internetul, servirea lentă și trenurile – alte provocări ale României

Pe lângă atracțiile turistice, australianul a remarcat și câteva „pericole” mai puțin obișnuite în România. De la servirea lentă în restaurante, care „te-ar putea lăsa periculos de aproape de înfometare”, la taxele pentru toaletele publice, ce te-ar pune „în pericolul de a nu ajunge la timp”, și până la străzile pavate, vechi de secole, unde „răsucirea gleznei este un risc real”.

Un alt „pericol” hilar identificat a fost internetul periculos de rapid al României: „Atât de rapid, încât nici nu ai timp să-l oprești dacă alegi din greșeală să descarci un film”.

Chiar și trenurile din România i s-au părut „periculoase”. Deși nu sunt „nici rapide, nici punctuale”, frumusețea peisajelor montane prin care trec „te-ar putea distrage suficient cât să ratezi stația. Și da, există riscul să ajungi chiar în Ucraina”. Cu toate acestea, trenurile au avantajul de a te duce la destinație „mai repede decât mașinile blocate pe drumurile de munte cu o singură bandă”.

Aceste observații pline de umor adaugă o notă inedită experienței sale în România, oferind un alt unghi asupra detaliilor de zi cu zi ale vieții în această țară.

„Mâncarea românească este irezistibil de delicioasă”

Vloggerul australian nu s-a putut abține să nu remarce farmecul culinar al României. „Apa de la robinet este «periculoasă». De ce? Pentru că oamenii spun că nu este sigură, iar ei au dreptate – am băut atât de multă încât am ajuns incredibil de hidratat. Cât despre mâncarea românească, aceasta este periculos de bună – atât de bună încât riști să mănânci prea mult și să devii complet epuizat. Un mare salut tuturor ciorbelor delicioase!”, a glumit acesta.

Nici subteranul nu a scăpat de observațiile ironice: Bucureștiul este capitala pericolelor, cu arhitectura sa de inspirație franceză care i-a adus porecla de «Micul Paris». Palatul Parlamentului, cea mai grea clădire din lume, rămâne un monument al relocărilor forțate și al muncii grele din perioada în care a fost construit”.

Concluzia – pericolele merită descoperite

La finalul vlogului, creatorul de conținut din Melbourne își îndemnă urmăritorii să vadă cu ochii lor ce înseamnă „pericolul” în România : „Acum am prezentat dovezi clare că România este o țară periculoasă – sau poate că doar încerc să ascund faptul că am avut o experiență incredibilă aici și că este o destinație turistică mult prea subestimată. Fie că mă crezi sau nu, sper să vizitezi România și să descoperi singur toate «pericolele» sale”.

Această abordare aduce un strop de umor și o doză de autenticitate, făcând România să pară o destinație plină de contraste inedite și farmec neașteptat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Filmarea în care 1.000 de bărbați stau la coadă pentru a face sex cu o vedetă porno

2 Ăla nu pare deget de om viu...

3 Al treilea război mondial, mai aproape decât a fost vreodată?

4 VIDEO Noaptea minții la B1 TV, care a prezentat ca iminent un interviu cu Călin Georgescu difuzat deja în urmă cu două luni

5 De citit cât de mică militar este, totuși, Rusia în Ucraina...