Vlăsceanu (ACUE): Nu există un deficit de energie pe piață; trebuie analizat dacă unii jucători au speculat pe bursă
Pe piața de energie din România nu există un deficit de electricitate, iar autoritățile trebuie să analizeze dacă au existat speculații care să fi dus la o creștere atât de mare a prețurilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociației Companiilor de Utilități din Energie.
"Cererea și oferta se întâlnesc pe bursă. Nu există un deficit de energie pe piață, așa că trebuie analizat dacă unii jucători au speculat", a spus Vlăsceanu.
Ea a explicat faptul că, în prezent, 40-50% din energie se tranzacționează pe piața spot (Piața pentru Ziua Următoare), unde prețurile au crescut foarte mult în ultima perioadă, și pe cea de echilibrare, unde prețurile sunt și mai mari decât pe PZU. În schimb, pe piața spot ar trebui tranzacționată o cantitate de maximum 4-5% din piață, iar restul ar trebui tranzacționată pe platformele cu mai multă stabilitate de pe bursa de energie OPCOM.
"Este clar faptul că ceva nu funcționează în legislație și este momentul să vedem ce anume, atât în legislația secundată, cât și în cea primară. Să începem cu legislația secundară. Să vedem de ce au fost permise astfel de comportamente", a arătat Vlăsceanu.
Potrivit acesteia, nu este normal ca furnizorilor să le fie permis să achiziționeze toată energie pe care urmează să o vândă consumatorilor de pe piețele cu prețuri volatile, unde riscurile sunt foarte mari, precum PZU sau Piața de Echilibrare. Furnizorii ar trebui să fie obligați să achiziționeze o parte din energie de pe platformele cu prețul stabil de pe OPCOM, nu să cumpere toată energia de pe piața spot, unde prețurile sunt volatile și riscurile sunt foarte mari, consideră ea.
Vlăsceanu a amintit și de faptul că există traderi care au denunțat contractele cu clienții încheiate la prețuri mai mici, preferând să plătească penalitățile din acele contracte, dar să vândă energia la un preț mai mare pe piața spot.
"Cei care câștigă din toată această situație sunt producătorii de energie, pentru că ei vând la prețuri foarte mari. De asemenea, câștigă și anumiți traderi care au riscat foarte mult și au jucat pe PZU", a arătat oficialul ACUE.
Potrivit Silviei Vlăsceanu, Autoritatea Națională de Reglementare din Energie (ANRE) are toate informațiile disponibile pentru a analiza dacă s-a încălcat legislația, deoarece participanții la piață sunt obligați să transmită la ANRE toate datele din contractele lor.
Prețurile pe piața spot a bursei de energie OPCOM au ajuns în aceste zile la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an. Pentru ziua de miercuri, 1 februarie 2017, energia se tranzacționează chiar și cu 680 de lei pe MWh, pentru orele 18:00 — 19:00, acest nivel fiind unul record.
Pentru ziua de joi, 2 februarie, prețurile înregistrează ușoare scăderi, maximele de preț fiind de 657 de lei pe MWh, pentru ora 9:00.
Luni, reprezentanții ANRE au declarat că analizează două tranzacții suspecte încheiate pe OPCOM și, ulterior, au precizat că au extins ancheta la mai multe tranzacții, deoarece prețurile au urcat foarte mult față de luna decembrie a anului trecut.
România a înregistrat în zilele de 15 și 23 ianuarie 2017 cel mai mare preț al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România.
Cel mai mare preț în această lună din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh.
Din datele de pe site-ul OPCOM mai reiese că prețul mare de pe piața spot a bursei de energie OPCOM nu este cauzat de un deficit de energie, deoarece pe platformele la termen ale OPCOM s-a tranzacționat pentru luna ianuarie o cantitate de energie de 6,8 TWh, mai mare decât consumul țării, estimat la maximum 6 TWh pentru această lună. În plus, pe piața spot se mai tranzacționează o altă cantitate de 3,4 TWh.
Pe piețele la termen, prețul pentru luna ianuarie 2017 este de 168 de lei pe MWh.
Unii furnizori de energie au ajuns să denunțe unilateral contractele pe care le au, pentru a profita de prețurile-record care se înregistrează în această perioadă pe bursă, a precizat, luni, Enel. Acești furnizori preferă să plătească penalitățile prevăzute în contractele pe care le denunță, mergând apoi să vândă energia cu preț dublu sau chiar triplu pe piața spot.
AGERPRES