Vladimir Putin spune că Rusia nu va ataca țări NATO, dar va distruge avioanele F-16 care vor lupta în Ucraina „indiferent unde ar fi amplasate”

Vladimir Putin spune că Rusia nu va ataca țări NATO, dar va distruge avioanele F-16 care vor lupta în Ucraina „indiferent unde ar fi amplasate”

Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia nu are intenții ostile împotriva vreunei țări NATO și nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar că dacă Occidentul va furniza avioane F-16 Ucrainei, acestea vor fi doborâte de forțele rusești „indiferent unde ar fi amplasate”.

Putin spune că va ataca avioanele F-16 furnizate Ucrainei

Putin spune că va ataca avioanele F-16 furnizate Ucrainei FOTO arhiva Adevărul

Invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 a declanșat cea mai profundă criză în relațiile Rusiei cu Occidentul de la Criza Rachetelor Cubaneze din 1962, potrivit Reuters.

Putin a afirmat, la o întâlnire cu piloții Forțelor Aeriene Ruse, că alianța militară condusă de SUA s-a extins spre est, către Rusia, începând cu căderea Uniunii Sovietice în 1991, dar că Moscova nu are planuri să atace vreo stat membru NATO.

Nu avem intenții agresive împotriva acestor state”, a declarat Putin, conform unei transcrieri a Kremlinului difuzată joi. „Ideea că vom ataca o altă țară – iar Polonia, statele baltice și Cehia sunt și ele amenințate - este o prostie completă. Este doar vorbărie.

Kremlinul, care acuză SUA că luptă împotriva Rusiei prin susținerea Ucrainei cu bani, arme și informații, susține că relațiile cu Washingtonul probabil nu au fost niciodată mai proaste.

Întrebat despre avioanele de luptă F-16 pe care Occidentul a promis să le trimită în Ucraina, Putin a declarat că astfel de aeronave nu ar schimba situația din Ucraina.

Dacă furnizează F-16, și se vorbește despre asta și aparent se antrenează piloți, acest lucru nu va schimba situația pe câmpul de luptă”, a spus Putin. „Și vom distruge avioanele la fel cum distrugem astăzi tancuri, vehicule blindate și alte echipamente, inclusiv lansatoare de rachete multiple.”

Putin a mai afirmat că avioanele F-16 ar putea transporta și arme nucleare.

Desigur, dacă vor fi utilizate de pe aerodromuri din țări terțe, devin pentru noi ținte legitime, indiferent unde ar fi amplasate”, a spus Putin.

Remarcile lui Putin au urmat comentariilor făcute de către ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, care a declarat că avioanele ar trebui să ajungă în Ucraina în lunile următoare.

Ucraina a solicitat avioane F-16 de mai multe luni.

Belgia, Danemarca, Norvegia și Olanda se numără printre țările care au promis să doneze avioane F-16, iar o coaliție de țări a promis să ajute la instruirea piloților ucraineni în utilizarea acestora.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!