Vladimir Putin și Xi Jinping își afișează la Moscova prietenia, înaintea ceremoniilor de Ziua Victoriei
Președinții Rusiei și Chinei, Vladimir Putin și Xi Jinping, ale căror țări au suferit cele mai mari pierderi de vieți omenești în cel de-Al Doilea Război Mondial, și-au afișat vineri la Moscova prietenia, cu ocazia întâlnirii avute în capitala rusă în ajunul ceremoniilor prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste. 'În acest război, țările noastre au suferit cele mai mari pierderi. De aceea ne pronunțăm împotriva oricărei tentative de falsificare a istoriei și (...) de reabilitare a fascismului și militarismului', a declarat liderul de la Kremlin după întâlnirea avută cu omologul său de la Beijing, după cum relatează AFP.
'Popoarele noastre își vor aminti întotdeauna de istorie (...) și se pronunță împotriva falsificării ei', a declarat la rândul său Xi Jinping, sosit în cursul dimineții la Moscova, unde urmează să asiste sâmbătă la grandioasa paradă militară din Piața Roșie.
Moscova și Beijing marchează acest eveniment 'nu pentru a detesta alte state, ci pentru a aduce un omagiu eroilor uciși, pentru a imortaliza memoria lor în istorie, pentru ca tragedia războiului să nu se repete niciodată', a mai subliniat Xi Jinping.
Liderul chinez a evocat în continuare 'puternica prietenie' dintre cele două țări, 'născută în luptele' celei de-a doua conflagrații mondiale, când Rusia lupta împotriva Germaniei, iar China se confrunta cu agresiunea japoneză.
Agenția citată amintește în context că URSS a pierdut în cel de-Al Doilea Război Mondial cel puțin 25 de milioane de oameni, iar China — peste 20 de milioane, potrivit datelor cercetătorilor chinezi.
Vizita președintelui chinez la Moscova a prilejuit semnarea a circa 40 de documente (acorduri, parteneriate) între cele două țări, în domeniile energetic, aerian, financiar și spațial, China fiind 'partenerul strategic principal' al Rusiei, după cum a subliniat Vladimir Putin, care i-a mulțumit liderului de la Beijing pentru 'atenția sa permanentă' la dezvoltarea relațiilor bilaterale. AGERPRES