Vladimir Putin şi președintele Cubei au inaugurat o statuie a lui Fidel Castro la Moscova

Vladimir Putin şi președintele Cubei au inaugurat o statuie a lui Fidel Castro la Moscova

Preşedintele cubanez Miguel Díaz-Canel s-a întâlnit marţi cu Vladimir Putin , alături de care a spus că ţările lor au acelaşi inamic, ''imperiul yankeu'', şi au inaugurat împreună la Moscova o statuie a lui Fidel Castro.

FOTO EPA-EFE

FOTO EPA-EFE

'Atât Rusia cât şi Cuba sunt supuse sancţiunilor (...) care provin de la acelaşi inamic, imperiul yankeu, care a manipulat de asemenea o parte importantă a lumii'', a spus preşedintele cubanez la începutul întrevederii cu liderul de la Kremlin, făcând aluzie la SUA.''Rusia poate conta mereu pe Cuba'', l-a asigurat Díaz-Canel pe Putin, căruia i-a lăudat ''leadership-ul'', relatează Agerpres.

Preşedintele cubanez a subliniat că ţara sa a condamnat sancţiunile pe care Occidentul le-a impus Rusiei ca urmare a campaniei militare împotriva Ucrainei şi a susţinut poziţia Moscovei în acest conflict.

''Dumneavoastră aţi avertizat lumea cu mult timp în urmă că înaintarea NATO către frontierele ruse este inacceptabilă. Statele Unite au manipulat această situaţie, au căutat războiul, cum fac mereu în războaiele extrateritoriale (...), pentru a avea apoi posibilitatea să pară a fi marele salvator de probleme'', a mai spus preşedintele cubanez, care a venit la Moscova în cadrul unui turneu ce mai cuprinde Turcia şi China.

Prietenie cimentată de camaradul Fidel

La rândul său, Putin a amintit că Rusia s-a opus mereu blocadei instituite de SUA asupra insulei cubaneze şi a sprijin guvernul de la Havana pe scena internaţională.

''Totul este rezultatul prieteniei tradiţionale cimentate de camaradul Fidel Castro'', a remarcat preşedintele rus, care a inaugurat în aceeaşi zi la Moscova, împreună cu omologul său cubanez, o statuie a liderului revoluţiei cubaneze.

''Fidel Castro şi-a dedicat întreaga viaţă luptei necondiţionate pentru triumful ideilor de bine, de pace şi justiţie'', a spus Putin la ceremonia de dezvelire a statuii.Castro ''este considerat, pe bună dreptate, unul dintre liderii cei mai străluciţi şi carismatici'' ai secolului al XX-lea, ''o persoană cu adevărat legendară'', a adăugat preşedintele rus.

Statuia de bronz înaltă de trei metri a fost ridicată în piaţa ''Fidel Castro'', în districtul Sokol din nord-estul capitalei ruse, şi îl înfăţişează pe Castro tânăr, revoluţionar, cu obişnuita sa cămaşă deschisă şi purtând cizme de campanie, beretă şi cartuşieră.

Pe piedestalul de piatră al statuii, operă a sculptorului rus Alexei Cebanenko, a fost inscripţionat ''CUBA''. Respectiva piaţă moscovită a primit numele fostului preşedinte cubanez în 2017, la un an după decesul acestuia, pe 25 noiembrie 2016.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”