Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din septembrie

Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din septembrie

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 de luna viitoare din India, ci îl va trimite pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, a transmis luni biroul premierului indian Narendra Modi, potrivit AFP.

Vladimir Putin FOTO Profimedia

Vladimir Putin FOTO Profimedia

Biroul lui Modi a precizat că acesta a vorbit cu Putin la telefon şi "şi-a exprimat neînţelegerea" cu privire la decizia acestuia de a nu participa la summitul programat pentru 9-10 septembrie.

New Delhi şi Moscova au stabilit legături încă din timpul Războiului Rece, iar Rusia rămâne cel mai mare furnizor de arme al Indiei, conform Agerpres.

India, la rândul său, a evitat orice condamnare explicită a Rusiei după invazia sa din Ucraina în februarie 2022, în ciuda consolidării legăturilor sale de securitate cu Statele Unite.

În martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat că a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin sub acuzaţia de crime de război pentru deportarea copiilor ucraineni. India nu este semnatară a CPI.

Kremlinul neagă aceste acuzaţii, considerând că mandatul de arestare împotriva liderului rus este "nul".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...