Vladimir Putin, la Cairo, pentru a încerca să consolideze influența Rusiei în Egipt

Vladimir Putin, la Cairo, pentru a încerca să consolideze influența Rusiei în Egipt

Președintele rus Vladimir Putin urmează să sosească luni seara la Cairo pentru a încerca să consolideze influența Rusiei în Egipt, țară a cărei relație cu marele aliat american este umbrită de represiunea sângeroasă împotriva opoziției, relatează AFP.

Experții sunt de părere că țara arabă cu cea mai mare populație, aliat tradițional al Washingtonului, face parte dintre statele unde Rusia — izolată și criticată din cauza crizei din Ucraina — încearcă să-și impună pionii pe plan diplomatic și economic.

Această vizită de două zile este prima pe care Vladimir Putin o face în 10 ani în Egipt. El s-a întâlnit la Cairo în 2005 cu Hosni Mubarak, forțat să renunțe la putere la începutul anului 2011 după o revoltă populară.

Noul șef al statului Abdel Fattah al-Sissi, fostul șef al armatei, a venit la putere după ce l-a destituit și arestat la mijlocul lui 2013 pe predecesorul său, președintele islamist Mohamed Morsi. Al-Sissi este acuzat de ONG-uri internaționale pentru apărarea drepturilor omului că ar conduce un regim mai represiv decât cel al lui Mubarak.

După alungarea lui Morsi, primul președinte ales în mod democratic în Egipt, polițiștii și soldații au ucis mai mult de 1.400 de demonstranți pro-Morsi. Peste 15.000 de susținătorii ai său au fost închiși și sute condamnați la moarte în procese în masă rapide.

Al-Sissi a fost ales președinte în mai 2014, însă după aceea a eliminat de pe scena politică întreaga opoziție — islamistă, dar și pe cea laică și liberală — în special mișcările tineretului revoluționar din 2011.

În 2013, capitalele occidentale au denunțat brutalitatea represiunii, iar Washingtonul, principalul finanțator al Egiptului, și-a înghețat ajutorul. Acest ajutor, în special militar, a fost reluat în 2014, iar Sissi, devenit președinte, a fost primit cu mare fast în mai multe capitale europene, între care Paris și Roma.

Moscova, care nu și-a exprimat niciun fel de rezerve cu privire la drepturile omului după căderea lui Morsi, a apărut în vara lui 2013 drept principala capitală non-arabă care sprijinea noua putere provenită din rândurile armatei. Pe atunci ministru al apărării, Sissi s-a deplasat la Moscova în februarie 2014. După alegerea sa, el l-a vizitat pe Putin la reședința de vară a acestuia de la Soci.

Încă de la prima vizită, cei doi au discutat despre livrarea de arme rusești Egiptului, afectat de un val fără precedent de atacuri care vizează forțele de securitate, săvârșite de grupuri jihadiste ca represalii la represiunea împotriva manifestanților islamiști.

Duminică, Kremlinul a făcut cunoscut că 'cei doi lideri vor acorda un interes deosebit consolidării legăturilor comerciale și economice dintre cele două țări'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!