Vladimir Putin, în prima vizită în Iran după opt ani

Vladimir Putin, în prima vizită în Iran după opt ani

Președintele rus Vladimir Putin este așteptat luni în Iran, în prima sa vizită oficială în această țară din 2007, liderul de la Kremlin urmând să aibă în republica islamică o serie de întrevederi cu reprezentanți ai conducerii de la Teheran și să participe la Forumul țărilor exportatoare de gaz.

Potrivit consilierului de la Kremlin Iuri Ușakov, citat de TASS și Interfax, șeful statului rus are programate pentru luni convorbiri cu președintele iranian Hassan Rohani și cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, cu care va discuta aspecte legate de relațiile bilaterale în domenii precum cel al energiei nucleare, al petrolului și gazelor naturale, dar și cooperarea ruso-iraniană în sectorul apărării. Vor fi abordate și probleme care preocupă în prezent comunitatea internațională, în special situația din Siria și lupta împotriva terorismului.

Vizita președintelui rus în Iran intervine în contextul în care diplomația rusă și-a intensificat în ultima perioadă eforturile în dosarul sirian, Moscova dorind crearea unei coaliții internaționale din care să facă parte și Iranul, Iordania și alte țări din regiune, precum și occidentalii, pentru a lupta împotriva Statului Islamic, notează AFP.

După atentatele din Franța, Occidentul și Rusia au început să-și apropie pozițiile în ceea ce privește situația din Siria și au decis, împreună cu statele partenere din G20, să-și consolideze cooperarea împotriva amenințării jihadiste.

Dar Rusia și Iranul, pe de o parte, și occidentalii și țările arabe, pe de altă parte, continuă să aibă divergențe în ceea ce privește viitorul politic al președintelui sirian Bashar al-Assad. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, declara săptămâna trecută că, după atentatele de la Paris, 'este inacceptabil' să ceri plecarea lui Bashar al-Assad ca o 'condiție prealabilă pentru orice coaliție împotriva terorismului'. SUA insistă însă asupra unei tranziții în Siria fără Al-Assad. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”