Vladimir Putin îi scrie Angelei Merkel, avertizând-o cu privire la riscurile 'înstrăinării reciproce'

Vladimir Putin îi scrie Angelei Merkel, avertizând-o cu privire la riscurile 'înstrăinării reciproce'

Germania și Rusia trebuie să se asigure că vor avea și pe viitor o relație apropiată, în condițiile "actualei situații internaționale complicate", a avertizat președintele rus Vladimir Putin, într-o telegramă de felicitare adresată cancelarului german Angela Merkel și președintelui Joachim Gauck, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reunificarea Germaniei, transmite sâmbătă DPA.

Fără să se refere la "puncte fierbinți" precum Ucraina și Siria — unde cele două țări au avut adesea abordări diferite, pe fondul intensificării tensiunilor — liderul de la Kremlin a spus că Rusia și Germania trebuie să se ferească de o "înstrăinare reciprocă". În schimb, cele două state trebuie "să apere potențialul pozitiv" dintre ele, scrie Putin în telegrama citată.

"Unificarea Germaniei, acum un sfert de veac, a însemnat sfârșitul războiului rece în Europa și a deschis un nou capitol în istoria relațiilor noastre", a mai scris Putin.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 DOCUMENT Comisia de la Veneția, palmă grea dată agaricilor care au anulat alegerile!

3 Surpriză! / Trei avioane Boeing 747 încărcate cu arme americane pentru Ucraina au aterizat la un important centru logistic

4 Amănunte care dau fiori despre Clanul Remmo

5 76 de milioane de oameni au văzut asta în 24 de ore...