Vladimir Putin, afirmații delirante: ar ști unde pregătește Ucraina o „bombă murdară”
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut joi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să inspecteze „cât mai repede posibil'' instalaţiile nucleare ucrainene, acuzând din nou Kievul că pregăteşte folosirea unei „bombe murdare'' în conflictul ruso-ucrainean, relatează agenţia EFE.
Foto: Shutterstock
„Noi suntem favorabili (unei inspecţii a AIEA în Ucraina n.red). Şi să o facă cât mai repede posibil, pentru că ştim că acum Kievul face tot ce poate pentru a şterge indiciile acestor planuri. Ei (ucrainenii n.red) lucrează la asta'', la pregătirea unei „bombe murdare'', a spus Putin în intervenţia sa la forumul de discuţii Valdai de la Moscova.
El a susţinut că ştie ''cu aproximaţie'' unde ucrainenii ar fabrica o astfel de bombă, care nu este o bombă atomică, dar conţine elemente radioactive. „Combustibilul nuclear uzat a fost uşor modificat. Tehnologia care există în Ucraina permite producerea'' unei asemenea bombe, a mai susţinut Putin.
Preşedintele rus a recunoscut că i-a ordonat ministrului său al apărării, Serghei Şoigu, să-i informeze pe omologii săi din alte ţări asupra a ceea ce ar fi descoperit serviciile secrete ruse. Şoigu a avut în ultimele zile convorbiri telefonice cu miniştrii apărării din SUA, Franţa, Marea Britanie şi Turcia, scrie Agerpres.
La cererea Kievului, care a negat categoric că ar avea intenţiile despre care vorbeşte Putin, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că va trimite o misiune care să inspecteze instalaţiile nucleare ucrainene.
În ce-l priveşte, preşedintele rus a asigurat în intervenţia sa de joi că pentru Moscova nu are sens din punct de vedere politic sau militar să folosească o astfel de bombă în campania sa militară împotriva Ucrainei.
„Noi nu am vorbit niciodată direct despre posibila folosire de către Rusia a armamentului nuclear. Doar am răspuns declaraţiilor făcute de liderii ţărilor occidentale'', a estimat Putin. El a acuzat Occidentul că apelează la un şantaj nuclear „primitiv'' şi a insistat că Rusia ar recurge la folosirea arsenalului său nuclear doar pentru a-şi apăra teritoriul.
Totuşi, a admis Putin, „atât timp cât există arme nucleare, va exista întotdeauna pericolul folosirii lor'', remarcând faptul că în acest timp „liderii regimului de la Kiev vorbesc constant despre aspiraţia lor de a deţine arme nucleare''.
Putin a ţinut să amintească în acest context că Statele Unite sunt singura ţară care a folosit arma nucleară împotriva unei ţări ce nu era putere nucleară, împotriva Japoniei în 1945.
În discursul său din 21 septembrie în care a anunţat mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele care iau parte la agresiunea contra Ucrainei, Putin a afirmat că Rusia va „folosi cu siguranţă toate mijloacele'' la dispoziţia sa pentru a-şi proteja teritoriul şi populaţia, făcând astfel aluzie la armele nucleare, şi a subliniat că acesta „nu este o cacealma''.
Sursa: adevarul.ro