"De obicei încerc să-mi ţin ritmul, mă mai uit şi la oamenii din tribune, se aude o gălăgie extraordinară. Mai analizez şi adversarii. Uneori mai şi cânt, că te mai şi plictiseşti. La 6 ani m-am apucat de înot, primii doi ani au fost foarte grei, mă împingeau de la spate, mai plângeam, mai voiam la baie. Pe la 9 ani mi-am dat seama că îmi place să fac asta. Mă trezesc dimineaţa la 05.00, iar de câtva timp am şi nutriţionist", a spus Vlad Stancu, la emisiunea La Măruţă, de la Pro TV.
Lui Vlad i se spune Stancu-Tancu, dar afirmă că nu ştie de unde îi vine porecla asta.
"Eu am doar sâmbăta după-masă liber şi duminica. Mă mai duc la film, ascult muzică şi mă mai joc pe calculator", a spus el.
La doar 16 ani, Vlad Stancu este campion european de juniori la 1.500 metri şi la ştafeta de 4x100 metri liber.