Vlad Pascu și-a recunoscut faptele, iar judecătoarea din Mangalia a acceptat procedura simplificată, care presupune o reducere a pedepsei

Vlad Pascu și-a recunoscut faptele, iar judecătoarea din Mangalia a acceptat procedura simplificată, care presupune o reducere a pedepsei

Vlad Pascu și-a recunoscut faptele, iar judecătoarea din Mangalia a acceptat procedura simplificată în tragedia de la 2 Mai, conform surselor G4Media. Judecătoarea este cea care a întrebat la termenul anterior dacă victima este în sală și este cercetată disciplinar în urma episodului care a stârnit un val de revoltă în spațiul public. Inclusiv ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat spunând că ”efectiv a paralizat” când a citit relatările despre atitudinea judecătoarei din Mangalia.

Procedura simplificată apare în cazul în care un inculpat recunoaște faptele care i se aduc, așa cum ele au fost reținute prin rechizitoriul procurorilor, solicitând ca judecata să se desfășoare doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Instanța, luând act de această manifestare de voință, va aplica o pedeapsa între limitele legale, reduse cu o treime, au explicat surse judiciare pentru G4Media.

În același timp, părinții victimelor solicită o majorare a pedepsei prin schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor.

Inspecția Judiciară s-a sesizat în cazul judecătoarei din Mangalia care la primul termen al procesului, de la finalul lunii februarie, a întrebat dacă victimele ucise în accidentul de la 2 Mai sunt în sală. Magistratul este cercetat disciplinar. Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu mai are o sancțiune disciplinară din 2023 pentru rea-credință sau neglijență gravă. Magistratul de la Judecătoria Mangalia a întrebat dacă Sebi, unul din adolescenții uciși în tragedia de la 2 Mai, este în sală și a cerut buletinul acestuia, a povestit tatăl băiatului, care a ieșit plângând din sala de judecată.

Judecătoarea Popoviciu a cerut să se transfere la Judecătoria Mangalia, de la Judecătoria Ineu (Bihor), unde a ajuns începând cu martie 2022. Popoviciu este judecător din februarie 2013, când a fost numită în funcție de fostul președinte Traian Băsescu.

Conform CV-ului, judecătoarea a absolvit Facultatea de Științe Juridice în domeniul Drept, la Universitatea din Oradea (2002-2006), a urmat un master în domeniul Drept, specializarea Drept privat, la aceeași universitate (2006-2008) și a absolvit Institutul Național al Magistraturii în 2011.

A fost consilier juridic la SC Framicol SRL (2007-2009), apoi avocat stagiar (ianuarie-octombrie 2009) în Baroul Bihor, iar apoi judecător stagiar și definitiv la Judecătoria Ineu (iulie 2011-februarie 2013, respectiv februarie 2013-martie 2015, când s-a transferat la Judecătoria Mangalia).

Context

Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Pascu nu a fost reprezentat de avocat la primul termen de joi, iar procesul a fost amânat.

Pascu a condus autoturismul drogat, conform rechizitoriului procurorilor, iar moartea celor doi tineri a fost extrem de violentă. Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea 2 Mai când Pascu a intrat cu maşina într-un grup de persoane care se deplasa pe marginea drumului. În urma accidentului doi tineri, de 20 ani şi 21 de ani au murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi.

Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023. Vlad Pascu a mai solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă, dar instanţa i-a respins cererea.

În urma acestui accident mai mulţi poliţişti şi-au pierdut funcţiile din cauza modului în care au acţionat în orele de dinaintea producerii evenimentului rutier, printre aceştia aflându-se şi fostul şef al IPJ Constanţa, Adrian Glugă. De asemenea, după această tragedie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat o reorganizare a Poliţiei Judeţene Constanţa.

Pascu este trimis în judecată și de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

Cu privire la încercările de influențare a anchetei de către mama lui Pascu, G4Media a arătat că la o lună și jumătate de la apariția în presă a stenogramelor tragediei de la 2 Mai, nici Parchetul General (PG), nici Inspecția Judiciară (IJ) nu făceau verificări cu privire la identitatea „procurorului Niț”, care apare în dosarul DIICOT al lui Vlad Pascu. Nici DIICOT, în ale cărei stenograme apare numele procurorului, nu a disjuns cauza.

În stenogramele procurorilor DIICOT, publicate în mass-media în 18 septembrie și regăsite în rechizitoriul DIICOT trimis în judecată la începutul lunii octombrie, este menționat numele unui procuror „Niț” la care ar fi apelat avocatul familiei Pascu și pe care îl menționează într-o discuție cu Miruna Pascu, mama tânărului care a provocat accidentul sub influența drogurilor și care se află în arest preventiv pentru că ar fi încercat să influențeze martorii din dosar.

Procurorul era menționat în contextul în care avocatul familiei Pascu (cu care Miruna Pascu se sfătuia frecvent în chestiuni juridice conform DIICOT) încerca să o ajute pe aceasta în situația arestului preventiv în care se afla fiul său, Vlad Pascu.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!