Vlad Cosma şi-a retras denunţul în dosarul Ghiţă-Bădescu

Vlad Cosma şi-a retras denunţul în dosarul Ghiţă-Bădescu

Fostul deputat Vlad Cosma a anunţat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că îşi retrage denunţul şi declaraţiile date anterior în dosarul privind finanţarea ilegală a clubului Asesoft Ploieşti, în care sunt judecaţi Sebastian Ghiţă şi fostul primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu.

Vlad Cosma a fost audiat de judecătorii Instanţei supreme, în calitate de martor, în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat în primă instanţă pentru că l-ar fi mituit pe Iulian Bădescu.

În cadrul audierii, Vlad Cosma le-a spus magistraţilor că declaraţiile sale şi denunţul date la urmărirea penală au fost redactate de către procurorul Mircea Negulescu, iar la instanţa de fond a fost "păzit" de un poliţist, care i-a dictat ce să spună.

Vlad Cosma a explicat că a fost audiat de trei ori în acest dosar, în calitate de martor cu identitate protejată, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la DNA Ploieşti şi la judecarea pe fond a procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Nu îmi menţin niciuna din cele trei declaraţii. Nu îmi mai menţin denunţul. Denunţul a fost invenţia procurorului Mircea Negulescu. La sfârşitul lunii aprilie - începutul mai 2015, prin mai multe metode, procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a încercat să mă determine, şi a reuşit, să semnez mai multe declaraţii de martor protejat, inclusiv denunţuri, care ulterior au fost declinate la DNA Ploieşti. În acea perioadă am semnat 4-5 declaraţii. Acest denunţ a fost dictat şi redactat de Negulescu şi de poliţistul judiciar Mihai Iordache. Mi s-a acordat fictiv statutul de martor protejat (...) Mircea Negulescu mi-a spus că are nevoie de aceste declaraţii, pentru că eu, având calitatea de deputat, aş fi un martor credibil în faţa instanţelor", a declarat Vlad Cosma.

El a precizat că în aprilie-mai 2015 a fost chemat de Negulescu la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, atât direct, cât şi prin intermediul lui Răzvan Alexe, pentru a da declaraţii în dosarul Ghiţă-Bădescu.

Vlad Cosma susţine că a fost obligat de procurorul Negulescu să depună un denunţ împotriva lui Sebastian Ghiţă.

"La Parchetul General am depus o conversaţie din 27 aprilie 2015, dintre Mircea Negulescu şi Răzvan Alexe, din care rezultă că Negulescu îi solicita lui Răzvan Alexe să mă determine să fiu audiat cu identitate protejată, pentru a confirma cu nume o situaţie de fapt în această cauză. Eu nu am făcut acest denunţ de bună voie, nu am cerut să mi se acorde statutul de martor cu identitate protejată, nu am beneficiat de reduceri de pedeapsă. Când mi s-a solicitat de către Negulescu să semnez denunţul în acest dosar, lângă mine se afla şi Răzvan Alexe, care ulterior a primit şi el statutul de martor cu identitate protejată şi i-a fost dictat şi lui un denunţ. Ulterior, am fost chemat la sediul DNA Ploieşti, unde am fost audiat ca martor cu identitate protejată de către procurorul Deaconu Giluela şi un ofiţer de poliţie judiciară - Florea Gabriela, care au transcris denunţul dat la PCA Ploieşti, fără să fiu întrebat dacă susţin sau cunosc cele menţionate anterior. Pur şi simplu au fost copiate după denunţul de la PCA Ploieşti", a spus Vlad Cosma.

Acesta a precizat că în anul 2016 procurorul Deaconu Giluela de la DNA Ploieşti l-a anunţat că trebuie să meargă la Instanţa supremă, pentru a fi audiat în dosarul lui Ghiţă, iar în timpul declaraţiei din instanţă a fost "păzit" de un poliţist.

"I-am spus doamnei procuror că refuz să susţin declaraţia şi că nu doresc să merg la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, moment în care a intervenit procurorul Lucian Onea, care mi-a spus pe un ton ameninţător că trebuie să merg şi că nu am ce să fac. Ţinând cont de starea de constrângere psihică la care am fost supus timp de doi ani, eu şi membrii familiei mele, am acceptat să vin în instanţă, unde am fost escortat de poliţista Florea Gabriela. În drum spre Bucureşti, i-am spus că nu doresc să susţin declaraţia, dânsa a continuat în maşină să îmi spună declaraţia pe care trebuia să o recit la ÎCCJ. Când am ajuns în instanţă, i-am spus încă o dată că nu doresc să dau declaraţie, iar ea l-a sunat pe Onea şi a primit indicaţii precise să stea cu mine în camera unde eram audiat prin videoconferinţă. Florea Gabriela a continuat să mă înveţe ceea ce trebuia să susţin în timpul audierii. Când a început audiere mea, doamna poliţist Florea Gabriela s-a ferit de camera video, pentru a nu se vedea că îmi dictează declaraţia. Ea mi-a şoptit şi gesticulat cum să răspund la întrebările adresate din sala de judecată. Am reuşit în acele clipe să pozez situaţia în care mă aflam. Vă pot pune la dispoziţie poza (...) Când am răspuns la întrebări eram păzit pentru a spune ceea ce doreau procurorii", a spus Vlad Cosma.

El a afirmat că, în momentul în care a dat declaraţia la ÎCCJ, uşa încăperii în care se afla a fost în permanenţă deschisă, pentru ca următorul martor - Răzvan Alexe - să audă declaraţiile.

"Cu ocazia audierii de către instanţa de fond, am încercat să nu mint şi să nu răspund cum eram instruit. De la DNA Ploieşti ne obligau ca, în cel mai rău caz, la întrebările adresate de instanţă să răspundem că nu putem da detalii. La instanţa de fond am declarat ce mi-a trecut prin cap, ca să scap de starea de ameninţare la care eram supus", a mai spus Vlad Cosma.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 24 septembrie, când martorul Răzvan Alexe va fi adus cu mandat.

În septembrie 2017, fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, instanţa a dispus şi achitarea fostului primar al municipiului Ploieşti Iulian Bădescu pentru luare de mită şi abuz în serviciu, având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel de către DNA.

Sebastian Ghiţă se află în Serbia, de unde autorităţile române încearcă să îl aducă în ţară.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiţă, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploieşti - controlat de Ghiţă - o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanţarea a avut loc în contextul unei selecţii de proiecte privind programul 'Promovarea sportului de performanţă', organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti.

"Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins şi primit de la inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpaţi", susţine DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiţă a disimulat, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, adevărata natură a provenienţei imobilului, prin efectuarea unor plăţi reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieştiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”