Vlad Cosma şi-a menţinut denunţul făcut la DNA în cazul fostului magistrat Cătălin Ceort
Fostul deputat Vlad Cosma şi-a menţinut, luni, declaraţiile din dosarul în care fostul magistrat al PÎCCJ Cătălin Ceort a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, după ce a pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri în schimbul adoptării unei soluţii favorabile.
Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă analizează apelul făcut de persoanele condamnate în acest dosar, dar şi de procurorii DNA.
La termenul de luni al procesului, instanţa l-a audiat pe fostul magistrat, pe denunţătorul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, dar şi un poliţist judiciar, coleg al fostului procuror.
Cătălin Ceort a explicat instanţei că tot ce a discutat cu Victor Ignat, intermediarul surprins în flagrant de anchetatorii DNA când primea 30.000 de euro, o tranşă din cei 260.000 de euro, a fost pe ton "băieţesc".
Fostul magistrat a spus că relaţia sa cu avocatul Ignat este una foarte veche, care datează din anii 90. În acest context, ei discutau fără reţineri, astfel că nu a avut mari rezerve să îi răspundă lui Ignat la întrebările care vizau dosare ale familiei Cosma.
"Au fost discuţii de bârfă, relaxate, băieţeşti. Adică, la subiectul deschis mereu de Victor eu întrebam mereu ce treabă are el. (...) În niciun caz nu l-am pus vreodată să ceară bani", a afirmat fostul magistrat.
Ceort a insistat că soluţia pe care urma să o dispună faţă de Vlad Cosma într-un dosar pe care îl avea în lucru ar fi fost una de clasare, după ce probele produse de ofiţerii cu care lucra au demontat lucrarea venită de la fostul procuror Mircea Negulescu. Ceort le-a spus judecătorilor că Negulescu ar fi ameninţat că "se va ocupa de el", dar şi pe fondul altor dosare clasate anterior.
"Precizez că, în percepţia mea, domnul procuror Negulescu a avut o duşmănie împotriva mea pentru că i-am infirmat mai multe soluţii în cauze dramatice, precum speţe cu ofiţeri SRI, procurori DIICOT, procurori DNA de la Braşov şi altele. (...)", a spus fostul magistrat.
Instanţa l-a audiat luni şi pe Vlad Cosma, cel care a făcut denunţul care a stat la baza dosarului. Astfel, denunţătorul a arătat că avocatul Victor Ignat i-ar fi spus de pe o zi pe alta că dacă nu dă suma de 260.000 de euro va avea probleme cu legea. Denunţătorul a arătat în faţa celor cinci judecători că persoana care i-a cerut banii, respectiv Victor Ignat, nu a pronunţat niciodată numele fostului magistrat Cătălin Ceort.
Cosma a explicat că, din referirile avocatului Ignat, rezulta că banii ar fi urmat să ajungă la "echipă".
"Nici la prima, dar nici la a doua întâlnire, el nu a pronunţat numele lui Ceort, dar a făcut trimiteri clare la echipa de acolo. Şi la prima, dar şi la a doua întâlnire, domnul Ignat a promis că clasarea urma să vină în ianuarie 2017. Nu am simţit totuşi la audieri vreo schimbare în atitudinea de cercetare a procurorului Ceort. După depunerea denunţului, percepţia mea a fost că Negulescu a deprins o duşmănie pe Ceort. A spus că o să-l paradească. În perioada 20 ianuarie-25 ianuarie 2017 până la suspendare a existat în biroul său o discuţie legată de acest dosar în sensul că acum, în prezenţa mea, martorii audiaţi la Ceort trebuiau să declare că banii respectivi ar fi ajuns la cu totul alte persoane", a spus Cosma în faţa celor cinci judecători.
Instanţa a stabilit reluarea audierilor în 23 septembrie, când a fost citată cu mandat de aducere martora Carmen Olteanu.
Pe 22 mai 2018, Cătălin Nicolae Ceort, la data faptei procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat de judecătorii Instanţei Supreme la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, după ce a pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri în schimbul adoptării unei soluţii favorabile.
În acelaşi dosar, Victor Ignat, la data faptei avocat suspendat în cadrul Baroului Bucureşti, a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită şi obligat la muncă în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.
Potrivit DNA, Cătălin Ceort, în calitate de procuror, în decembrie 2016, în mod indirect, prin intermediul lui Ignat, ar fi pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor în cauză), cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.
Sursa citată precizează că banii ar fi fost pretinşi de Ceort în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluţii favorabile faţă de martorul respectiv. AGERPRES