Infecția cu virusul Zika este transmisă de țânțari din specia Aedes, iar persoanele contaminate prezintă în general febră moderată, o erupție cutanată și conjunctivită. În mod normal, simptomele dispar într-o perioadă cuprinsă între două și șapte zile. Deocamdată nu există tratament sau vaccin specific, scrie Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe site-ul său.

Cea mai bună formă de prevenire constă în protejarea împotriva înțepăturilor de țânțari. Virusul circulă în Africa, cele două Americi, Asia și Pacific . Virusul Zika a fost identificat prima oară în Uganda, în 1947, la maimuțele rhesus. A fost identificat ulterior la om în 1952, tot în Uganda și în Tanzania.

Semne și simptome

Nu se știe exact care este perioada de incubație (de la expunere la manifestarea simptomelor), apreciindu-se că ea este de câteva zile. Simptomele seamănă cu cele al altor arboviroze, cum ar fi Dengue, și implică febră, erupții cutanate, conjunctivită, dureri musculare și articulare, o stare de slăbiciune și cefalee. Simptomele sunt în general benigne și dispar în două-șapte zile. În cursul epidemiilor din Polinezia Franceză și Brazilia, din 2013 și, respectiv, 2015, autoritățile sanitare naționale au semnalat potențiale complicații neurologice și autoimune. În Brazilia s-a înregistrat recent o recrudescență a infecțiilor cu virusul Zika în rândul populației, precum și o creștere a numărului de nou-născuți cu microcefalie în nord-estul țării. Organismele care examinează aspectele legate de virus pun în evidență tot mai multe date care indică o legătură între Zika și microcefalie. Sunt necesare totuși și alte cercetări pentru a înțelege relația dintre microcefalia bebelușilor și virusul Zika. Se fac investigații și în privința altor posibile cauze ale apariției acestei afecțiuni.

Transmitere

Virusul Zika se transmite la om prin înțepătura unui țânțar infectat din specia Aedes, în regiunile tropicale. Acesta transmite și Dengue, Chicungunya și febra galbenă. Epidemii de infecții provocate de virusul Zika au fost semnalate prima oară în Pacific, în 2007 și în 2013 (insulele Yap și Polinezia Franceză), apoi în 2015 în cele două Americi (Brazilia și Columbia) și în Africa (Republica Capului Verde). În plus, peste 13 țări din America de Sud și America de Nord au anunțat infecții sporadice cu virusul Zika, semn al unei expansiuni geografice rapide a acestuia.

Diagnostic

Virusul Zika este depistat prin PCR (amplificare prin reacție în lanț a polimerazei) și prin izolare din eșantioane sanguine. Diagnosticul serologic poate fi dificil, fiind posibile reacții încrucișate cu alți flaviviruși, de exemplu virusul Dengue, al Nilului occidental sau al febrei galbene.

Prevenție

Țânțarii și cuiburile larvare constituie un important risc de infecție cu virusul Zika. Prevenirea și combaterea bolii constau în scăderea numărului de țânțari la sursă (eliminarea sau modificarea cuiburilor larvare) și reducerea contactelor între aceste insecte și om. În acest scop se pot aplica produse care să alunge țânțarii, este recomandabil ca hainele să aibă de preferință culori deschise și să acopere o porțiune cât mai mare a corpului, să se pună plase împotriva insectelor, să se închidă ușile și ferestrele și să se doarmă sub plasă anti-țânțari. Se mai recomandă golirea, curățarea și acoperirea tuturor recipientelor în care se poate strânge apă, cum ar fi găleți, vaze de flori și pneuri, pentru a elimina locurile în care se pot reproduce țânțarii. În plină epidemie, autoritățile sanitare pot trece la pulverizări cu insecticide.

Tratament

Boala cu virusul Zika este în general benignă și nu necesită un tratament specific. Persoanele afectate trebuie să se odihnească, să bea suficient și să ia medicamente obișnuite împotriva durerilor și febrei. În cazul agravării simptomelor, ele trebuie să se adreseze medicului.

AGERPRES