Virgil Popescu: Legea offshore a fost şi este o prioritate pentru mine şi colegii din PNL

Virgil Popescu: Legea offshore a fost şi este o prioritate pentru mine şi colegii din PNL

Legea offshore a fost depusă vineri la Parlament şi va fi adoptată în regim de urgenţă, iar prin modificările aduse vor fi deblocate investiţiile şi, astfel, se asigură independenţa energetică a României şi se reduce dependenţa de gazul rusesc, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu.

"Gaze româneşti pentru români! Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament. Este foarte important că am reuşit să avem susţinerea unei majorităţi pentru o lege atât de importantă, care va fi adoptată în procedură de urgenţă. Legea offshore a fost şi este o prioritate pentru mine şi colegii din PNL. În primul rând, prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investiţiile şi, astfel, asigurăm independenţa energetică a României şi reducem dependenţa de gazul rusesc. Stabilim un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60% (statul român) - 40% (investitorul). Un alt aspect extrem de important este următorul: legea asigură stabilitatea şi predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum şi în onshore de mare adâncime(exploatări pe uscat, de mare adâncime", a scris ministrul vineri, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în a doua parte a acestui an şi este vorba despre o producţie de circa un miliard de metri cubi anual - Investitorii de la Black Sea Oil and Gas fiind în fază avansată a lucrărilor şi având deja procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor.

"Mai mult chiar, legea stabileşte acelaşi cadru fiscal pentru investiţii offshore şi onshore de adâncime, practic urgentând investiţiile onshore de la Caragele, judeţul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România. Estimăm că lucrările vor începe aici la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitoare şi primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârşitul anului 2026 - începutul anului 2027. Da, aşa cum am spus, românii vor avea gaz românesc în case. Şi nu numai! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual de consum intern. Şi un alt aspect foarte important: ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională", a punctat ministrul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”