Viorica Dăncilă: Şi ceilalţi vor primi banii, Rovana Plumb a fost prima pe listă

Viorica Dăncilă: Şi ceilalţi vor primi banii, Rovana Plumb a fost prima pe listă

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că toţi europarlamentarii îşi vor primi banii cheltuiţi în campania electorală.

Ea a precizat că Rovana Plumb "a fost prima pe listă" şi, de aceea, a fost prima căreia i s-au restituit banii.

"Şi ceilalţi vor primi banii. Rovana Plumb a fost prima pe listă, vom face în aşa fel încât toţi colegii noştri să îşi primească banii, pentru că aşa este firesc şi aşa este legal. Voi avea grijă ca legalitatea să fie respectată până la capăt", a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că în PSD totul se face în mod legal şi toate sumele vor fi restituite.

"Vor fi restituite. Tot ceea ce este legal va fi făcut în cadrul Partidului Social Democrat. Ştiţi foarte bine că, de fiecare dată, am acţionat conform legii. Aşa voi merge şi în continuare, nu voi încălca legea, pentru că, în contradicţie cu ceilalţi care încalcă legea, dar le cer celorlalţi să respecte legea, eu vreau să fiu un exemplu în ceea ce priveşte respectarea legii", a susţinut Viorica Dăncilă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…