Viorel Ştefan: Guvernul va aproba săptămâna viitoare un program de creditare cu dobândă 0% adresat în special tinerilor şomeri
Guvernul va aproba săptămâna viitoare un program de creditare cu dobândă 0%, garantat de stat în proporţie de 80%, adresat tinerilor cu vârsta între 16 şi 26 de ani, dar şi persoanelor cu vârsta între 26 şi 55 de ani, având ca obiectiv principal investiţia în educaţie, cultură, sănătate, sport, locuinţe, a anunţat marţi vicepremierul Viorel Ştefan.
El a precizat că în cadrul programului intitulat "Investeşte în tine" creditul acordat pe o perioadă de 10 ani va fi de 40.000 de lei, cu posibilitatea de suplimentare cu 20.000 de lei pentru tineri, şi de 35.000 de lei cu suplimentare cu 20.000 de lei pentru persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani.
"Voi prezenta un program al Guvernului care a fost promis în timpul campaniei electorale şi care va fi aprobat săptămâna viitoare printr-un act normativ. În următoarele zile va fi pus spre consultare. Este un program care se adresează în primul rând tinerilor, dar nu numai. Vizăm şi alte categorii de persoane şi se referă în special la investiţiile pe care o persoană le poate face în propria sa dezvoltare, adică în propria educaţie, cultură sau sănătate. Acest program este, însă, mai generos şi va include şi investiţiile în dezvoltarea personală a membrilor familiilor beneficiarului. (...) Cine vor fi beneficiarii? E vorba de două categorii de persoane, iar în unele cazuri vorbim de cetăţeni care urmează o anumită formă de învăţământ sau de formare profesională. Aceasta este condiţia principală pentru a beneficia de un astfel de credit. Cele două categorii, respectiv tinerii între 16 şi 26 de ani şi persoanele între 26 şi 55 de ani, sunt prezentate distinct pentru că există unele diferenţe în ce priveşte limita de creditare", a declarat Viorel Ştefan, la Palatul Victoria.
Vicepremierul a oferit detalii despre valoarea şi condiţiile creditului.
"În cazul tinerilor între 16 şi 26 de ani creditul poate avea o valoare iniţială de 40.000 de lei, care poate fi extinsă cu încă 20.000 de lei dacă persoana este angajată sau se angajează în perioada derulării programului. În cazul persoanelor între 26 şi 55 de ani, valoarea creditului este puţin mai mică, respectiv 35.000 de lei, dar şi în acest caz se poate extinde cu 20.000 de lei dacă beneficiarul este angajat sau dobândeşte acest statut pe perioada derulării programului. Dobânda este zero, din perspectiva beneficiarului, practic, însă toate dobânzile şi comisioanele bancare (...) sunt suportate de stat prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului. Durata creditului este de 10 ani, iar aici este inclusă şi perioada de graţie care va fi cel puţin egală cu durata studiilor, dar nu mai mult de cinci ani. Scopul acestei perioade de graţie este de a permite beneficiarului să finalizeze studiile pe care le urmează, iar apoi, după ce se angajează, să poată începe rambursarea creditului", a afirmat Viorel Ştefan.
Vicepremierul a precizat că acest "credit este garantat de stat în proporţie de 80% prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, şi contra-garantat de Fondul Român de Contragarantare".
"Pentru diferenţa de 20% aceasta poate fi garantată fie de către beneficiar, fie, în cazul în care acesta nu este angajat, e necesar să existe un codebitor", a spus el.
Viorel Ştefan a menţionat că mecanismul de derulare a creditului că este unul "cu trageri multiple".
"Beneficiarul poate beneficia de oricâte trageri (doreşte - n.r.) în primii cinci ani de la acordarea creditului pentru a-şi deconta cheltuielile eligibile prevăzute în program. Vorbim, deci, de decontarea facturilor sau plăţi directe pe bază de proformă pe care beneficiarul le prezintă la banca finanţatoare. Nu e vorba, deci, de un transfer în contul personal al beneficiarului, se decontează doar cheltuielile eligibile pe baza documentelor justificative în cele două sisteme, fie prefinanţare, fie plată directă pe baza unei facturi proforma", a explicat vicepremierul.
El a spus că acest credit poate viza fie persoana beneficiarului, fie membri ai familiei acestuia.
"Dacă există un părinte care urmează o anumită formă de învăţământ sau de formare profesională, acesta poate utiliza creditul fie pentru chletuielile eligibile, vizând, de exemplu, cursul de formare profesională pe care îl urmează, dar şi plata taxei pentru şcoală sau grădiniţă pentru copilul său sau plata medicamentelor pentru soţia sa. Cele mai multe cheltuieli eligibile vizează domeniul educaţiei, pentru că scopul principal al programului este investiţia în propria dezvoltare, iar educaţia reprezintă cea mai sigură cale de ieşire din sărăcie. Educaţia este o investiţie din care nu ai cum să pierzi, pentru că nimeni nu îţi poate lua ceea ce ai învăţat sau meseria pe care ai dobândit-o. Când vorbim însă despre dezvoltarea propriei persoane sau a membrilor familiei ne referim, evident, şi la cultură sau sănătate. Deci, iar avem o serie de cheltuieli din aceste două domenii care vor putea fi decontate la bancă în baza acestui program, abonamente culturale, costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate, instrumente şi echipamente pentru prestaţii culturale. În domeniul sănătăţii - costul medicamentelor, analizelor medicale, servicii dentare sau intervenţii chirurgicale care nu sunt acoperite din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau prin programe naţionale de sănătate publică", a afirmat el.
Vicepremierul a adăugat că programul gândit de Guvern vizează şi "stimularea persoanelor care vor desfăşura activităţi sportive".
"Nu în ultimul rând, banii pentru un astfel de credit pot fi folosiţi fie la achiziţia unei locuinţe, fie la amenajarea celei în care locuieşte beneficiarul împreună cu familia sa. De ce apar aceste cheltuieli a fiind eligibile? Am spus la început că ne dorim să oprim exodul tinerilor din România, iar una din condiţiile esenţiale pentru ca tinerii să rămână în ţară este posibilitatea de a avea o locuinţă unde să îşi întemeieze o familie", a declarat vicepremierul.
El a explicat că la baza elaborării programului au stat, în primul rând, situaţia privind şomajul din România, mai ales cel în rândul tinerilor.
"România s-a confruntat şi încă se mai confruntă cu plecarea tinerilor din ţară, iar acest lucru generează probleme de lipsa forţei de muncă calificate în unele zone din ţară, ceea ce reprezintă o piedică pentru investitori. De asemenea, există, mai ales în zona rurală, dificultăţi mari pentru tineri de a finaliza studiile din cauza veniturilor reduse ale familiilor din care provin. Nu în ultimul rând, ştim bine problemele pe care le au persoanele apropiate de vârsta de 55 de ani în găsirea unui loc de muncă şi cât de dificilă e reconversia profesională în cazul celor care şi-au pierdut locul de muncă şi nu mai au resurse financiare", a declarat Viorel Ştefan.
Vicepremierul a prezentat apoi obiectivele programului: creşterea ocupării şi mobilităţii forţei de muncă în special în rândul tinerilor, îmbunătăţirea tranziţiei de la şcoală spre locul de muncă, susţinerea potenţialului de creştere economică prin creşterea nivelului de calificare, stimularea cetăţenilor pentru a investi în propria dezvolare sau a familiei lor, sprijinirea persoanelor care urmează o formă de învăţământ sau cursuri de reconversie profesională.
Viorel Ştefan a spus că, din estimările Executivului, programul care "va fi adoptat săptămâna viitoare de Guvern" ar urma să se adreseze "unui număr de circa opt milioane de cetăţeni din România, care ar putea fi eligibili în obţinerea unui astfel de sprijin prin programul guvernamental". AGERPRES