Viorel Hrebenciuc, în arest la domiciliu; decizia nu este definitivă

Viorel Hrebenciuc, în arest la domiciliu; decizia nu este definitivă

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri ca fostul deputat Viorel Hrebenciuc să fie judecat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, însă decizia instanței nu este definitivă.

Curtea Supremă a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul lui Viorel Hrebenciuc și altor inculpați din acest dosar, respectiv Dan Costin Bengescu, Paltin Gheorghe Sturdza și Lorand Andras Ordog.

Pe timpul cât se află în arest la domiciliu, Viorel Hrebenciuc are mai multe interdicții, printre care și aceea de a nu comunica cu restul inculpaților, cu excepția fiului său, Andrei Hrebenciuc.

Instanța a menținut controlul judiciar în cazul altor inculpați din dosar: Iosif Kadas, Ioan Sorin Iacob, Ioan Mătășel, Jănică Poenaru, Adam Crăciunescu și Tudor Chiuariu, ultimul primind permisiunea de a părăsi România în perioadele 25-29 martie și 9-15 aprilie.

Tot miercuri, judecătorii au decis să solicite procurorilor DNA — Serviciul Teritorial Brașov completarea rechizitorului cu privire la descrierea faptelor de care sunt acuzați o parte din inculpați și stabilirea cheltuielilor judiciare, constatând și lipsa autorizării traducerilor convorbirilor și mesajelor din limba maghiară.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor, iar fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni).

De asemenea, au fost trimiși în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Tudor Chiuariu (constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălarea banilor), Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătășel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soția deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuți, județul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 ha teren forestier în județul Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…