Viorel Hrebenciuc: Decizia de arestare a lui Andrei este absolut nedreaptă; nu există prejudiciu
Politicianul Viorel Hrebenciuc a declarat, vineri dimineață, în fața arestului IPJ Brașov, că decizia de arestare preventivă a fiului său, Andrei, este ''absolut nedreaptă" și se va face contestație, el adăugând că acest dosar este "o porcărie" deoarece nu există un prejudiciu, iar cei acuzați au încercat aplicarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.
"O consider absolut nedreaptă. Normal, o să facem contestație și ne luptăm în continuare. Se aruncă cu lături multe în perioada asta. O să vedeți că dosarul ăsta este o porcărie. În primul rând, așa-zișii specialiști de aici, de la DNA Brașov, vorbesc despre un prejudiciu de 450 de milioane într-o parte, de 300 de milioane în cealaltă parte, când vreau să vă zic acum și să afle toată țara: nu există niciun fel de prejudiciu. Trebuie să consulte și comunicatul pe care l-a dat Romsilva în această privință", le-a spus Viorel Hrebenciuc jurnaliștilor la intrarea în sediul IPJ, unde a venit să îi aducă niște lucruri fiului său.
De asemenea, el a afirmat că nu se pune problema unor retrocedări ilegale, în condițiile în care nu s-a făcut nicio retrocedare, iar în această privință ar exista o "hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă și executorie".
"În al doilea rând, rețineți, și fiți deontologi, următorul lucru: cei care au lucrat, au lucrat pentru o hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă și executorie. Sunt foarte mulți oameni în această țară care au intrat în pușcărie pentru că nu au aplicat asemenea hotărâri. Aceasta este o hotărâre care a fost dată acum doi ani, contestată în circa patru contestații care se judecă și în momentul de față în diverse judecătorii și tribunale din România, astfel încât nu înțeleg cum pe parcursul judecării acestor dosare se iau asemenea hotărâri aberante. Deci nu se pune problema aicea să fie vorba de despăgubiri ilegale sau retrocedări ilegale pentru că nu există nicio retrocedare. Deci dumneavoastră dați pe post, vorbiți de retrocedări ilegale care de fapt nu s-au făcut, este dosarul neretrocedărilor, nu al retrocedărilor ilegale", a susținut Viorel Hrebenciuc.
Întrebat despre acuzațiile de trafic de influență și spălare de bani cercetate de procurori în dosar printr-o firmă offshore din Cipru, Hrebenciuc a răspuns că nu poate fi vorba de așa ceva pentru că nu a existat un prejudiciu. "Ați văzut vreodată o spălare de bani fără bani? Este vorba de o spălare de bani fără bani. Cipru este în Uniunea Europeană, deci offshore-urile sunt legale dacă sunt din Cipru, în Uniunea Europeană, deci nu văd care este problema. Este un contract comercial, civil, nu are nimic de alt uz în el", a spus el.
Înalta Curte de Casație a decis vineri dimineață arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Andrei Hrebenciuc, fiul politicianului Viorel Hrebenciuc, urmărit penal în dosarul retrocedărilor. Mandat de arestare preventivă a primit și Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul retrocedărilor ilegale. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de cei doi.
Procurorii DNA îl acuză pe Andrei Hrebenciuc de constituire de grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și spălare de bani în dosarul de corupție privind retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier.
Procurorii susțin că, începând cu 24 iunie 2013, împreună cu inculpații Gheorghe Sturdza Paltin, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam și Dan Costin Bengescu, Andrei Hrebenciuc a constituit un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior și alte persoane), care urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 de hectare dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, emisă în mod presupus fraudulos. Anchetatorii afirmă că Reședința Vârstnicilor SRL are ca asociat unic pe Majura Limited, cu sediu social în Cipru, persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc.
AGERPRES