Violonistul André Rieu, donaţie pentru victimele incendiului din Colectiv
Marele violonist André Rieu şi Carrefour Romania sprijină victimele incendiului din Colectiv, joi, 14 aprilie, donând profitul obţinut din vânzarea DVD-ului “André Rieu Live în Bucureşti”, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Bucureşti.
Violonistul André Rieu şi Carrefour Romania vor dona pentru victimele incendiului din Colectiv (Imagine: Mihai Dascaescu/ Arhiva Mediafax Foto)
Joi, 14 aprilie, André Rieu şi Carrefour Romania fac un nou pas pentru a veni în sprijinul victimelor rezultate în urma incendiului din #Colectiv, donând profitul obţinut din vânzarea DVD-ului “André Rieu Live în Bucureşti”, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Bucureşti, în prezenţa supravieţuitorilor tragediei.
Cu două luni înainte de revenirea maestrului André Rieu pe scena de spectacol din Capitală, unde va fi aşteptat cu entuziasm de publicul spectator, îndrăgitul artist nu a uitat de promisiunea făcută în luna noiembrie a anului trecut, când a anunţat că va dărui, în semn de solidaritate, ceea ce are mai de preţ – muzica.
Opera prestigioasă a lui André Rieu sale a trecut dincolo de muzică. Performanţa de a dărui oamenilor din întreaga lume piese care, altădată, se adresau unui public restrâns şi avizat, a scos – pentru prima oară în istorie – muzica bună din sălile de concert consacrate şi a mutat-o în mari spaţii neconvenţionale, dăruind-o cu generozitate unor mase de ascultători care o primesc ca pe un dar nepreţuit. Mai nou, maestrul a creat o şcoală a bucuriei, a armoniei între oameni. Pe lângă talentul şi dăruirea sa pentru muzică, André Rieu a dat dovadă de compasiune şi omenie.
Pentru numeroşii admiratori, André Rieu este un model de civism cultural – sintagmă care trebuie inventată pentru a omagia demersul de a uni şi înnobila oamenii sub semnul limbajului universal al muzicii.
În luna iunie 2015, îndrăgitul violonist André Rieu a cucerit inimile a peste 85.000 de spectatori din România care au asistat la şapte concerte grandioase pe care acesta le-a susţinut în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Rezultatul acestor concerte a fost unul excepţional, iar momentele minunate petrecute alături de publicul din România l-au determinat pe artist să consolideze această relaţie, pregătind un cadou deosebit, în pragul lunii decembrie.
Apropierea sa faţă de fanii din România s-a simţit cu atât mai mult în momentele dificile. André Rieu nu a rămas indiferent în urma tragediei de la clubul Colectiv, din 30 octombrie, deplasându-se la Bucureşti special pentru a aduce un omagiu şi, de asemenea, pentru a veni în sprijinul victimelor. Profund afectat, acesta a decis să doneze familiilor îndurerate întregul profit rezultat în urma vânzării DVD-ului cu înregistrarea concertului de la Bucureşti.
De asemenea, André Rieu a primit pe 27 noiembrie 2015 titlul de ambasador onorific al Bucureştiului din partea primarului interimar al Capitalei, Răzvan Sava, celebrul violonist declarând că, la 66 de ani, s-a îndrăgostit din nou, de poporul român.
Născut la Maastricht, în Olanda, André Rieu este unul dintre cel mai bine vânduţi muzicieni din lume. A revitalizat muzica de vals la nivel internaţional cu spectacolele sale pline extravaganţă şi de emoţie. Deţinătorul celei mai mari orchestre private din lume, André Rieu a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume şi DVD-uri în întreaga lume.
În fiecare an, André Rieu, Johann Strauss Orchestra, corul şi numeroşi solişti internaţionali susţin 100 de concerte în întreaga lume, cu peste un million de spectatori. Turneele violonistului olandez au intrat în Billboard's Top 10 în fiecare an, începând din 2004.
Sursa: mediafax.ro