Violeta Alexandru: Instituţiile Ministerului Muncii au termen 15 august pentru implementarea comunicării digitale cu cetăţenii
Instituţiile din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) au termen până la 15 august pentru a implementa un sistem digital de comunicare cu cetăţenii prin care aceştia să facă doar o singură deplasare la instituţie pentru obţinerea documentului solicitat, a transmis ministrul de resort, Violeta Alexandru.
"Cei care au nevoie de serviciile Ministerului Muncii vor face un singur drum, la final - pentru ridicare documente solicitate după confruntarea documentelor trimise prin mijloace electronice cu originalul. Fără alte drumuri, fără stat la cozi, fără a sta aplecat ca să poţi să auzi ce spune angajatul din spatele zidului pe care, până de curând, îl vedeai printr-un mic geam. (...) Aşadar, cei care doresc să comunice electronic cu instituţiile din coordonarea mea, aşa vom proceda. Cât mai comod pentru dânşii pentru că pentru ei muncim. Prin e-mail, fie prin portalurile instituţiilor, vom comunica. Instituţiile din subordinea MMPS au termen până la 15 august să implementeze acest mecanism de comunicare cu cetăţenii. Ordinul este semnat!", a scris Violeta Alexandru pe Facebook.
Sistemul de comunicare digitală implementat la instituţiile subordonate Ministerului Muncii presupune următoarele etape: descărcarea formularului de pe pagina de internet a instituţiei; tipărirea, semnarea şi scanarea formularului, sau completarea formularului online; ataşarea celorlalte documente existente în lista de pe site; trimiterea către instituţie a unui e-mail care conţine toate documentele necesare; procesarea solicitării, de către instituţie; deplasarea unică a solicitantului la instituţie, pentru identificarea acestuia şi predarea documentului solicitat.
Ministrul Muncii a susţinut că în urma implementării acestui sistem, cetăţenii care doresc vor putea să comunice electronic cu instituţiile Ministerului Muncii.
"Digitalizăm, simplificăm şi debirocratizăm la Ministerul Muncii. (...) vă spun că se poate digitaliza şi administraţia publică. Dar la modul real, nu de faţadă. Eu încep la Ministerul Muncii. Va fi o schimbare majoră ce solicit. (...) Cei care vor să meargă pe acest drum, înseamnă că înţeleg că toată lumea s-a schimbat şi că administraţia din România a rămas (mult) în urmă. (...) Drumul spre digitalizare este ireversibil la Ministerul Muncii. Cetăţenii care beneficiază de drepturi şi servicii din partea Caselor de Pensii/Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă/Autorităţii pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale, vor putea să comunice electronic cu aceste instituţii. Acesta va fi principalul mijloc de comunicare până la momentul eliberării documentului solicitat", a scris Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a subliniat că cetăţenii care doresc să continue să vină la instituţii pentru a transmite actele necesare eliberării unui document vor putea să facă acest lucru.
"Pentru cetăţenii care doresc să aplice pentru dreptul lor prin transmiterea documentelor la ghişeu, bineînţeles că vor putea face acest lucru în continuare. Mă interesează să oferim cât mai multe oportunităţi de comunicare cetăţenilor, fără a le restrânge pe cele existente. Le mulţumesc colegilor din instituţii, cetăţenilor şi experţilor în domeniu care au avut un cuvânt de spus în finalizarea ordinului. Un singur drum pentru serviciile de la Ministerul Muncii!", a menţionat Violeta Alexandru. AGERPRES