Violeta Alexandru (PNL): Am serioase îndoieli că Gabriela Firea va mai deschide lista PSD la Bucureşti
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a declarat sâmbătă că are "serioase îndoieli" că actualul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, va mai deschide lista PSD la alegerile locale, afirmând că edilul "are probleme de susţinere în partid".
"Nu ştiu dacă Gabriela Firea va mai candida. Aţi văzut că are serioase probleme de susţinere în partid. (...) Sunt oameni care au fost chestionaţi, pe baza unui chestionar cu privire la alţi candidaţi, de unde rezultă că în Partidul Social Democrat lumea pe bună dreptate îşi pune semne de întrebare cu privire la şansele Gabrielei Firea. Eu cred că în PSD sunt oameni cu discernământ, care, evaluând profilul profund agresiv al acestei doamne faţă de bucureşteni, bilanţul complet negativ al realizărilor ei în ce priveşte calitatea vieţii, schimbările din Bucureşti, (...) se vede cu ochiul liber faptul că sunt acolo nişte semne de întrebare. În momentul în care o să vedem care este candidatul PSD pentru Primăria Capitalei şi cine va deschide lista consilierilor PSD pentru Capitală, în mod evident vom face şi noi analizele corespunzătoare", a susţinut Violeta Alexandru.
Întrebată dacă Partidul Naţional Liberal este pregătit, în condiţiile în care actualul primar general al Capitalei nu va avea susţinerea PSD, ALDE, Pro România, să meargă eventual singur la alegerile locale în Bucureşti, Violeta Alexandru a răspuns: "Da, suntem pregătiţi în orice variantă. Să vedem mai întâi dacă Gabriela Firea va deschide lista PSD la Bucureşti, că eu am serioase îndoieli".
Potrivit Violetei Alexandru, PNL se află în plin proces de desemnare a candidaţilor atât pentru poziţiile de primar de sector, cât şi pentru consilieri.
"Suntem în plin proces de desemnare a candidaţilor, atât pentru poziţiile de primar de sector, de fapt aceasta este prioritatea în acest moment, cât şi pentru consilieri. Ce ne interesează este să primim răspunsul legat de candidatura Gabrielei Firea. Văd că lucrurile sunt în discuţie. Vreau să văd cine deschide lista de la celelalte partide, vreau să văd care este angajamentul celorlalţi parteneri cu care suntem în discuţii şi pe care i-am abordat în vederea formării unei coaliţii pentru Bucureşti. Eu cred că avem cu toţii responsabilitatea să ajungem la o înţelegere", a spus liderul PNL Bucureşti.
Ea a precizat că, în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor comuni PNL - USR, vor conta şi sondajele.
"Cine îşi asumă în acest moment să nu facă un efort serios pentru a ajunge la o înţelegere şi la o coaliţie între noi îşi asumă riscul ca în Bucureşti PSD să mai aibă forţă, iar eu vreau ca PSD să dispară din Bucureşti, pentru că aşa cum arată lucrurile astăzi Capitala este mai rău ca niciodată. (...) Facem sondaje periodic. (...) Da, sondajele vor conta şi ele, pentru că acolo se vede vocea bucureşteanului, care spune pe cine vede capabil. Nu suntem la finalul acestor discuţii, ci dimpotrivă suntem la început. Aşa cum ştiu eu lucrurile, toate cele şase candidaturi au şanse", a mai susţinut liberala.
Referindu-se la sectorul 5, Violeta Alexandru a declarat că, la patru ani de administraţie PSD, acesta "arată mai prost ca oricând" şi a susţinut că primul lucru pe care PNL îl va face, în cazul în care va câştiga alegerile în acest sector, va fi să auditeze toate cheltuielile.
"Este clar că primul lucru pe care îl vom face, odată ce vom câştiga primăria, este să audităm toate aceste cheltuieli dubioase pe care le vedem în raportul nostru", a precizat liderul PNL Bucureşti. AGERPRES