Violențe în centrul capitalei Bruxelles, după meciul dintre Belgia și Maroc

Violențe în centrul capitalei Bruxelles, după meciul dintre Belgia și Maroc

O serie de violențe au fost înregistrate duminică, 27 noiembrie, pe străzile din centrul orașului Bruxelles, după meciul pierdut de Belgia în fața echipei Marocului.

Belgia a pierdut cu 2-0 în fața Marocului . Suporterii celor două echipe s-au adunat la terasele din centrul orașului pentru a vedea împreună meciul, dar, la final, tensiunea a fost maximă și s-a creat un haos general pe străzile din Bruxelles, după ce suporterii s-au luat la bătaie, potrivit Eurosport.

Suporterii africani au spart vitrine și au incendiat sau răsturnat vehicule, precum și mobilier stradal.

Suporterii belgieni s-au luat la bătaie cu cei marocani Foto: Captură Twiter

Suporterii belgieni s-au luat la bătaie cu cei marocani Foto: Captură Twiter

Câteva zeci de persoane au distrus mobilierul stradal şi au intrat în confruntări cu forţele de ordine. Chiar înaintea încheierii meciului, zeci de oameni, dintre care mulţi aveau glugi pe capete, au ajuns în centrul oraşului şi s-au confruntat cu poliţia, lucru care a compromis siguranţa publică. Forţele de ordine au raportat că manifestanţii, mulţi dintre ei înarmaţi cu bastoane, au răsturnat o maşină şi au incendiat-o, au folosit echipamente pirotehnice şi au distrus un semafor. Un jurnalist a fost rănit la faţă de de articificii", s-a arătat în comunicatul emis de Poliția din Bruxelles, conform Eurosport.fr.

Poliția din Bruxelles a anunțat că în jur de 100 de polițiști au fost mobilizați pentru a restabili ordinea. Poliția le-a cerut locuitorilor și susținătorilor să evite anumite zone din centrul orașului. Stațiile de metrou au fost, de asemenea, închise și străzile blocate pentru a limita aglomerația.

„Condamn în termenii cei mai fermi incidentele din această după-amiază. Poliţia a intervenit deja ferm. Prin urmare, sfătuiesc suporterii să nu vină în centrul oraşului. Poliţia foloseşte toate mijloacele pentru a menţine ordinea. Am ordonat forţelor de ordine să efectueze arestări în rândul celor care au avut un comportament violent", a scris pe Twitter, Philippe Close, primarul orașului Bruxelles.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...