Violență într-un parc din Voluntari. O adolescentă a fost lovită și umilită de alte 3 fete

Violență într-un parc din Voluntari. O adolescentă a fost lovită și umilită de alte 3 fete

Săptămâna trecută, înr-un parc din Voluntari, o adolescentă a fost lovită de alte trei fete, în timp ce alți tineri filmau scenele revoltătoare și le încurajau să se bată. Polițiștii din orașul Voluntari au deschis un dosar penal și efectuează cercetări în această privință.

Cazurile de violență în rândul copiilor sunt tot mai dese FOTO Shutterstock

Cazurile de violență în rândul copiilor sunt tot mai dese FOTO Shutterstock

Scenele postate în mediul online arată cum o elevă este lovită cu pumnii și picioarele de alte trei eleve, în timp ce nimeni nu intervine, iar alții încurajează bătaia.

Parcul Tudor Vladimirescu, unde s-a petrecut incidentul, se află în apropierea secției de poliție.

Polițiștii transmit că efectuează cercetări cu privire la acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, aceștia spun că au fost sesizați prin apel 112, pe 21 septembrie, în jurul orei 21:00, de către mama fetei agresate.

Femeia i-a anunțat că „în jurul orei 20:30, fiica sa, în timp ce se afla în incinta parcului Tudor Vladimirescu din Orașul Voluntari, a fost agresată fizic, fiind lovită cu palmele în zona feței de către 3 fete”, potrivit comunicatului emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.

Mama victimei a declarat pentru un post de televiziune că nu este prima dată când fetele o șicanează pe fată. Ea susține că fetele care au lovit-o vor „să demonstreze că ele sunt șefele în parc, să demosntreze că ele sunt cele mai șmechere”, potrivit Realitatea.

Cazurile de violență în rândul elevilor sunt din ce în ce mai dese, organizația Salvați Copiii alertează că 1 din 2 elevi este amenințat, umilit sau agresat fizic, iar 4 din 5 elevi sunt martori ai situațiilor de bullying în școală.

Chiar ieri un elev de 14 ani, de la Școala Avram Iancu din București, a fost înjunghiat de un coleg de clasă în pauză. Elevul agresor nu era un elev problemă, potrivit cadrului didactic care a sesizat și Poliția. Și în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii