
Vineri a fost cea mai călduroasă zi de 7 martie din ultimii 65 de ani din România
România a înregistrat vineri cea mai călduroasă zi de 7 martie din ultimele șase decenii și jumătate, cu temperaturi ce au ajuns până la 25 de grade Celsius în vestul țării.
În mai multe zone din vest, termometrele au indicat valori neobișnuit de ridicate pentru această perioadă: 24,8°C la Vărădia de Mureș, 24,7°C la Caransebeș, 24,4°C la Gurahonț, 24,2°C la Moldova Veche și 24°C la Reșița. În total, 61 de stații meteo din țară au înregistrat recorduri termice zilnice pentru această dată, scrie Antena 3 CNN , potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Vremea neobișnuit de caldă a continuat sâmbătă dimineață. La 11 stații ANM au fost depășite recordurile zilnice pentru temperaturile minime, marcând astfel cea mai caldă dimineață de 8 martie înregistrată vreodată.
Meteorologii avertizează că acest episod de vreme deosebit de caldă va persista până spre finalul săptămânii viitoare, ceea ce face ca această perioadă să fie cea mai lungă serie de zile cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius înregistrată vreodată în luna martie.
Sâmbătă, temperaturile continuă să fie mai mari decât cele normale pentru această perioadă, cu maxime între 15 și 22 de grade Celsius. Aerul cald va influența România și în zilele următoare, iar la mijlocul săptămânii viitoare, în sud-estul țării, temperaturile ar putea depăși 24 de grade Celsius. În rest, vremea va fi frumoasă, cu cer variabil și mai mult senin, fără precipitații.
Temperaturile maxime vor ajunge la 20°C în zona Moldovei (Iași, Galați), 21°C în Baia Mare, 19°C în Banat, 18°C în Transilvania, mai exact la Sibiu și Brașov, 17°C la Cluj-Napoca, 20°C în București, atât sâmbătă, cât și duminică.
Săptămâna viitoare, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice şi nordvestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Sursa: adevarul.ro