Vine frigul: unde se anunță lapoviță și ninsori. Când scăpăm de valul de aer polar, ce ne așteaptă

Vine frigul: unde se anunță lapoviță și ninsori. Când scăpăm de valul de aer polar, ce ne așteaptă

Vreme de vară se anunță și duminică, 15 octombrie, cu maxime care ating 29 grade Celsius în Muntenia. De luni, un val de aer polar începe să își facă simțită prezența în România. Sunt așteptate ploi, lapoviță și ninsori, iar temperaturile vor fi mai scăzute cu 10-12 grade.

Vine frigul în România FOTO Shutterstock

Vine frigul în România FOTO Shutterstock

Duminică, 15 octombrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea se va răci accentuat în vestul și nordul teritoriului, iar în rest se va menține caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în sud și sud-est. Astfel, temperaturile maxime vor fi de la 14 grade în Maramureș, dealurile Crișanei și în nordul Moldovei, până spre 29 grade în Muntenia, iar cele minime se vor situa în general între 4 și 14 grade. Nebulozitatea se va extinde treptat dinspre vest și nord-vest și va ploua pe arii extinse, pe parcursul zilei în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, iar seara și noaptea îndeosebi în jumătatea de est a țării.

Ploile vor avea și caracter de aversă și cu totul izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1500 m, în a doua parte a intervalului, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În București, vremea va fi deosebit de caldă, cu o temperatură maximă de 27…28 grade și o minimă de 11…13 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult senin, apoi se va înnora treptat, iar în a doua parte a nopții temporar va ploua.

Minimele coboară până la minus 5 grade Celsius

Săptămâna începe cu vreme rea. Se va răci accentuat și în centru, sud și est, astfel în cea mai mare parte a țării va deveni rece pentru a doua decadă a lunii octombrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 19 grade, iar cele minime între minus 5 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8…10 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe în prima parte a zilei în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului, iar la altitudini de peste 1400 se vor semnala precipitații mixte . Vântul va mai prezenta intensificări în prima parte a intervalului, local și temporar în regiunile estice, sudice și centrale, în general cu viteze de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă, în special a Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, rafalele vor depăși 70…80 km/h. Dimineața și noaptea, izolat îndeosebi în regiunile intracarpatice se va forma ceață.

Și în Capitală se schimbă vremea. Se va răci semnificativ față de intervalul anterior, astfel că valorile termice se vor situa ușor sub mediilemultianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când trecător va mai ploua. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

Se face tot mai frig

Marți, 17 octombrie, temperaturile se vor situa ușor sub normele specifice perioadei în majoritatea regiunilor și se vor încadra între 11 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 3 grade în depresiuni și 12 grade pe litoral.

Frig va fi și în București, unde maxima nu va depăși 17 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 5…7 grade.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!