Viktor Orbán vorbeşte despre „războiul ruso-ucrainean” într-o scrisoare de adio adresată Angelei Merkel
Pe site-ul oficial al premierului ungar a fost publicată, luni, o scrisoare semnată de Viktor Orbán, în care liderul de la Budapesta vorbeşte despre cooperarea Ungariei cu Germania și propriile relații politice cu Angela Merkel în cei 16 ani pe care aceasta i-a petrecut în funcţia de cancelar.
Textul semnat de premierul ungar apare sub titlul „Samizdat 14”, un ansamblu de mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise de cenzură – notează Infopost. În această scurtă scrisoare, Viktor Orbán descrie reperele cheie ale cooperării cu Angela Merkel, menţionând criza financiară din 2010, criza migrației din 2015, precum și războiul din Ucraina.
În mod total neobişnuit, Orbán s-a referit la situaţia din estul Ucrainei descriind-o drept un „război ruso-ucrainean”. „Am lucrat împreună pentru a face față crizei financiare din 2010, am luptat pentru Uniunea Europeană și am urmărit neputincioși începutul războiului ruso-ucrainean, tragic pentru Europa” – a scris premierul ungar, potrivit portalului Infopost.
Sursa media notează că nu poate fi vorba de vreo greșeală de traducere, deoarece această scrisoare a fost publicată simultan și în engleză, și în germană, versiuni în care, de asemenea, apare formularea „the Russian-Ukrainian war”, respectiv, „russisch-ukrainischen Kriegs”. Acest aspect merită o atenție specială, ţinând cont de faptul că Viktor Orbán este considerat drept un politician pro-rus, care nu își ascunde interesul pentru relațiile strânse cu Moscova și nu renunță la prietenia sa cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. În tot acest timp, versiunea Rusiei cu privire la evenimentele din Ucraina este că situaţia de acolo reprezintă un „conflict intern ucrainean”, un „război civil”, dar, cu siguranță, nu un „război ruso-ucrainean”.
Editorii portalului Infopost au verificat declaraţiile publice începând din anul 2014 şi nu au reușit să găsească nicio mențiune din care să reiasă că premierul ungar ar mai fi calificat situația din Ucraina drept un război, cu atât mai puțin un „război ruso-ucrainean”. Infopost menţionează că formularea „orosz-ukrán háború”, adică „război ruso-ucrainean”, este foarte rar întâlnită nu doar în vorbirea directă a politicienilor ungari, dar şi în presa mai liberală și pro-occidentală din Ungaria, care nu optează pentru o asemenea formulare, ci preferă „conflictul din Donbas”, „conflictul din estul Ucrainei” și, cel mult, „conflictul ruso-ucrainean”.
În tot acest context, Infopost menţionează că este de remarcat faptul că, în luna iulie a acestui an, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a vizitat estul Ucrainei, în calitate de președinte al Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei. Acesta a efectuat vizita respectivă împreună cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba. Astfel, Szijjártó a putut vedea la faţa locului amploarea războiului din Donbas și situația din prima linie. Ministrul a numit atunci punctul de control din localitatea est-ucraineană Staniţa Luhanska drept „unul dintre cele mai triste locuri din Europa”./sdan/schelaru
www.infopost.media – 8 decembrie
Sursa: rador.ro