Viktor Orban va refuza ajutorul UE pentru pandemie dacă va fi legat de o lege controversată

Viktor Orban va refuza ajutorul UE pentru pandemie dacă va fi legat de o lege controversată

Ungaria nu este dispusă să accepte bani din fondul special al Uniunii Europene de reconstrucţie post-pandemie dacă aceştia sunt condiţionaţi de abrogarea de către Budapesta a unei legi care restricţionează informaţiile despre homosexualitate, declară premierul ungar Viktor Orban, care şi-a publicat decizia în gazeta oficială naţională vineri seara târziu, informează DPA.

Ungaria a introdus recent un proiect de lege care restricţionează accesul tinerilor la reprezentări ale altor obiceiuri sexuale decât heterosexualitatea şi la referiri la alte identităţi de gen decât cea atribuită la naştere.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a declanşat proceduri de infringement împotriva Ungariei, acuzând guvernul de încălcarea drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale sau transsexuale (LGBT).

De asemenea, Comisia Europeană se află în curs de aprobare a planurilor ţărilor membre de a cheltui ajutoarele pentru reconstrucţie plătite pentru a ajuta economiile să se redreseze în urma pandemiei.

Cu toate acestea, potrivit decretului Ungariei, Comisia întârzie aprobarea planului de reconstrucţie al ţării "din cauza respingerii politice a legislaţiei naţionale privind protecţia copiilor".

Ungaria va accepta doar un acord în care ''Comisia Europeană nu impune Ungariei o condiţie care nu se aplică altor state membre'', se arată în decret.

Legea ungară a fost criticată pe scară largă pentru că restricţionează accesul tinerilor la informaţii despre moduri de viaţă non-heterosexuale.

Orban intenţionează, de asemenea, să organizeze un referendum privind controversata lege.

Comisia Europeană nu a aprobat încă planurile de cheltuieli ale Ungariei. Cu toate acestea, există şi alte ţări care aşteaptă încă aprobarea.

Comisia Europeană nu a legat aprobarea planurilor de legea Ungariei.

Bruxelles-ul a aprobat planurile mai multor ţări pentru a obţine fonduri prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, componenta principală a programului de relansare NextGenerationEU.

Conform calculelor actuale, Ungaria ar urma să primească aproximativ 7,2 miliarde de euro (8,4 miliarde de dolari).AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”