Viktor Orban, Mateusz Morawiecki şi Matteo Salvini au discutat despre formarea unui nou grup politic

Viktor Orban, Mateusz Morawiecki şi Matteo Salvini au discutat despre formarea unui nou grup politic

Premierul ungar Viktor Orban a participat miercuri la o videoconferinţă cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi cu liderul partidului italian Liga, Matteo Salvini, cu privire la formarea unui nou grup politic în Uniunea Europeană, a anunţat şeful biroului de presă al executivului de la Budapesta, Bertalan Havasi, informează MTI.

Familiile europene al partidelor Liga (Italia) şi Lege şi Justiţie (PiS, Polonia), respectiv Identitate şi Democraţie (ID) şi Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), sunt decise să continue în această săptămână discuţiile privind această cooperare.

Orban, Morawiecki şi Salvini au remarcat succesul unei declaraţii publicate în iunie de 16 partide cu privire la viitorul Europei şi la protejarea statelor naţionale şi a valorilor tradiţionale. Mai multe partide şi organizaţii politice s-au arătat interesate să semneze acel document.

Grupul europarlamentar Identitate şi Democraţie are 70 de membri, fiind al cincilea ca mărime din Parlamentul European, iar preşedintele său este eurodeputatul italian Marco Zanni (Liga).

ECR numără 63 de eurodeputaţi şi este al şaselea din Parlamentul European, iar unul dintre co-liderii săi este polonezul Ryszard Legutko (PiS).

La jumătatea lunii martie Fidesz a părăsit Partidul Popular European, la două săptămâni după ce formaţiunea politică ungară a ieşit şi din grupul europarlamentar omonim, denunţând adoptarea unei reforme a statutului acestui grup condus de către eurodeputatul german Manfred Weber.

Politicile naţionaliste ale lui Viktor Orban au fost considerate mai potrivite cu cele promovate de grupuri politice mai mici din Parlamentul European, precum Conservatorii şi Reformiştii Europeni, din care fac parte eurodeputaţii PiS, sau Identitate şi Democraţie, ce include printre altele Liga şi partidul francez Adunarea Naţională. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”