Viktor Orban, la Cluj: După ce am construit 25 de ani, pot spune că nu vom renunţa la niciun maghiar

Viktor Orban, la Cluj: După ce am construit 25 de ani, pot spune că nu vom renunţa la niciun maghiar

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, la inaugurarea noului sediu al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, că după 25 de ani de construcţie poate afirma azi că "nu se va renunţa la niciun maghiar" şi că "fiecare maghiar va fi apărat".

În discursul susţinut la inaugurare, premierul ungar l-a citat pe scriitorul ungar Kós Károly, care scria despre "schilodirea Ungariei, care renunţase la anumite părţi ale sale", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orban Viktor a spus că se gândeşte la naţiunea maghiară ca la "un întreg", precum francezii, germanii, românii şi toate naţiunile lumii, întrucât sentimentul unui întreg, respectiv de a aparţine unul altuia, este unul firesc.

"După 25 de ani de construcţie, pot spune acum că nu renunţăm la niciun maghiar şi apărăm fiecare maghiar”, a spus Orban, care a continuat apoi să citeze din Kós Károly: "Trebuie să muncim, dacă vrem să trăim, vrem să trăim, deci vom munci”.

Totodată, premierul ungar a remarcat că manifestarea la care participă la Liceul Teologic Reformat din Cluj-Napoca este "interesantă", întrucât Biserica Reformată inaugurează, cu sprijin financiar ungar, un sediu în care "elevii vor fi educaţi să îşi iubească meseria" şi care fusese confiscat de regimul communist.

"O şcoală profesională reprezintă un mesaj pentru trecut şi pentru viitor. Transmite trecutului că încercăm să ne apropiem de spiritualitatea care a transformat regiunea într-una prosperă şi transmite prezentului că avem putere suficientă să rămânem aici, să avem succes, rezultate bune şi încredere de sine", a adăugat premierul Ungariei.

Totodată, Orban a spus că o ţară poate fi servită în mai multe feluri, iar oamenii nu trebuie să îşi aleagă cu atenţie doar medicul, ci şi instalatorul de gaz.

"Nu am trăi cu plăcere într-un oraş în care şoferul de autobuz nu conduce conştiincios sau gunoierii nu duc gunoiul conştiincios. Elevii să fie mândri că pot învăţa meserie într-o asemenea clădire", a afirmat Orban.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a inaugurat, vineri, noul sediu al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca şi a vizitat clădirea care a fost reabilitată cu bani de la Guvernul de la Budapesta, care a alocat peste 600.000 de euro acestui proiect.

Orban a asistat la ceremonia de inaugurare la care au participat peste două sute de persoane.

Premierul Ungariei a ţinut şi el un discurs în limba maghiară, care nu a fost tradus în limba română.

La finalul discursurilor, Orban a tăiat panglica, după care a vizitat clădirea, ceremonia fiind încheiată cu intonarea imnului Ungariei de către cei prezenţi.

La manifestare au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, lideri ai UDMR Cluj, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna.

Premierul Ungariei a plecat de la Cluj-Napoca la Răscruci, localitate în care vizitează o şcoală înfiinţată de etnograful Kallos Zoltan, unde elevii pot urma cursuri în meşteşuguri tradiţionale.

Potrivit reprezentanţilor Episcopiei Reformate a Ardealului, noua clădire a Liceului Teologic Reformat, care datează din anul 1895, a fost renovată în totalitate cu sprijinul financiar al Guvernului Ungariei, care a alocat 620.000 de euro pentru reabilitare.

Joi seară, Orban Viktor a vizitat Facultatea de Ştiinţe şi Arte a Universităţii private Sapientia, cu predare în limba maghiară, din Cluj-Napoca.

Premierul Ungariei trebuia să participe, în octombrie 2013, la inaugurarea noului sediu al Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia din Cluj-Napoca, investiţie de circa cinci milioane de euro, suportată în majoritate de Guvernul de la Budapesta, dar nu a mai ajuns din cauza unei probleme de sănătate. La inaugurare a fost prezentă soţia sa, Levai Aniko.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”