Viktor Orban acuză PPE că se îndepărtează de politicile conservatoare şi sugerează că ar putea crea un nou grup politic în PE

Viktor Orban acuză PPE că se îndepărtează de politicile conservatoare şi sugerează că ar putea crea un nou grup politic în PE

Partidul Popular European (PPE) pierde din influenţă, întrucât s-a deplasat de la valorile conservatoare către politici liberale şi centriste, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, citat de agenţia Reuters.

''Dacă Partidul Popular European este incapabil să-şi schimbe cursul, atunci va fi nevoie de o nouă iniţiativă în politica europeană, de o nouă direcţie'', a spus premierul ungar la o conferinţă de presă.

''Dacă nu vom realiza această schimbare în interiorul Partidului Popular European, atunci vom prezenta o nouă iniţiativă în viaţa politică europeană, pentru că avem nevoie să creăm o contrapondere mişcării (preşedintelui francez Emmanuel) Macron'', a anunţat şeful executivului ungar.

Partidul său, Fidesz, a fost suspendat anul trecut din PPE în urma criticilor Bruxellesului la adresa Budapestei privind situaţia statului de drept şi măsurile împotriva migraţiei.

Viktor Orban a apreciat joi că acum întrebarea este dacă Fidesz mai poate avea vreo influenţă asupra direcţiei viitoare a PPE, dar crede că răspunsul va fi clar în săptămânile următoare.

Premierul ungar, un adversar al migraţiei în masă venite în UE din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, consideră că PPE trebuie să revină la abordările conservatoare în ce priveşte imigraţia, modelul familiei tradiţionale şi susţinerea culturii naţionale.

El a refuzat să comenteze asupra posibilităţii de a forma un nou grup conservator în cadrul Parlamentului European (PE), dar a menţionat că s-a întâlnit cu aliatul său polonez Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege şi Justiţie (PiS).

Anterior, PPE a anunţat că va trimite un grup de ''înţelepţi'' pentru a investiga situaţia din Ungaria şi să decidă dacă mai păstrează Fidesz în rândurile acestui partid european, proces pe care noul preşedinte al PPE, Donald Tusk, speră să-l încheie până la finele acestei luni.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”