Viktor Orbán a avut o întrevedere cu Boris Johnson, la Londra

Viktor Orbán a avut o întrevedere cu Boris Johnson, la Londra

În contextul războiului din Ucraina, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a avut marţi o întrevedere bilaterală cu omologul său britanic la Londra, în cadrul summitului V4-Marea Britanie, convocat de Boris Johnson. Potrivit purtătorului de cuvânt din Downing Street, cei doi lideri au trecut în revistă situaţia din Ucraina, aflată în deteriorare, au condamnat „acţiunile respingătoare” ale Rusiei în Ucraina şi au ajuns la concluzia că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să oprească această „campanie barbară”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Cancelariei premierului de la Londra, Boris Johnson i-a prezentat premierului ungar planurile britanice de a înăspri şi mai mult sancţiunile împotriva Rusiei. Premierul britanic a declarat că, în opinia sa, cooperarea dintre Regatul Unit şi Ungaria este esenţială în explorarea modului în care acestea îşi pot reduce dependenţa de aprovizionarea cu petrol şi gaze naturale ruseşti. Potrivit Downing Street, Boris Johnson şi Viktor Orbán au fost de acord că trebuie adoptată o poziţie împotriva acţiunilor de destabilizare a Rusiei în Europa, printre altele, prin aprofundarea relaţiilor ungaro-britanice în vederea rezistenţei la atacurile cibernetice.
Premierul britanic i-a primit marţi la Londra pe premierii ţărilor Grupului de la Visegrád (Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia – V4) şi după şedinţa plenară a summitului V4-Marea Britanie a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Viktor Orbán. Întâlnirea cu liderii V4 a fost deschisă de o scrută declaraţie rostită de Boris Johnson, care a precizat: Cele patru ţări est-europene se află în prima linie a crizei din Ucraina şi trebuie să se confrunte cu riscul unei crize umanitare uriaşe. Premierul britanic a mulţumit premierilor ţărilor Grupului de la Visegrad pentru performanţa de care au dat dovadă şi a declarat că Regatul Unit este pregătit să ofere tot ajutorul posibil celor patru ţări./rganciu/cvanatoru

MTI – 9 martie

Sursa: rador.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 S-a deschis Cutia Pandorei? / Rusia amenință cu arme pe care nu le-a folosit încă dacă Ucraina o atacă cu ATACMS