VIDEO/Președintele Boliviei revine în atenție cu imagini ce-l arată ordonând unei gărzi de corp să îi lege șireturile
O înregistrare video în care președintele Boliviei, Evo Morales, îi ordonă printr-un gest din mână unui membru al gărzii sale de corp să-i lege șireturile, iar acesta din urmă se conformează, a devenit marți viral pe rețelele de socializare și a stârnit numeroase critici în Bolivia, relatează agenția EFE. Imaginile — despre care nu se știe cine le-a înregistrat și nici când — îl arată pe Morales cum intră pe un stadion și îi salută pe cei care-l întâmpină, moment în care își dă seama că șireturile de la un pantof i s-au dezlegat și îi face semn unuia dintre agenții săi de pază să le lege.
Înregistrarea a stârnit imediat critici vehemente din partea opoziției, pe care guvernul bolivian o bănuiește că se află la originea difuzării ei. 'Aceasta este egalitatea pe care o promovează socialismul secolului XXI', a reacționat pe Twitter liderul partidului de opoziție Unitatea Națională, Samuel Doria Medina, fost candidat le președinție, el făcând comparația cu președintele american Barack Obama, care a apărut și el într-o ipostază cu șireturile dezlegate, dar nu s-a arătat deloc deranjat să și le lege singur.
'Umilirea într-un asemenea mod a unui funcționar public, militar sau polițist, este ceva incalificabil', a spus la rândul său un alt reprezentant al opoziției, care a postat imaginile pe contul său de Facebook.
În replică, partidul lui Morales, Mișcarea către Socialism, a acuzat opoziția că a distribuit respectivele imagini pe rețelele de socializare cu scopul precis de a-l discredita pe șeful statului. De asemenea, un oficial intervievat de cotidianul local El Deber (Datoria) a oferit și o explicație pentru gestul președintelui, susținând că, din rațiuni de securitate, un demnitar de rang înalt nu are voie să se încline.
Evo Morales conduce Bolivia din anul 2006 și își exercită în prezent al treilea mandat consecutiv. El a anunțat că la sfârșitul anului va discuta cu membrii guvernului dacă să mai candideze și pentru al patrulea mandat, la alegerile din anul 2019, iar dacă va câștiga și acest scrutin ar rămâne președinte până în anul 2025. AGERPRES