VIDEO/FOTO Tăpălagă, UCIGAȘ după ÎNTÂLNIREA lui Iohannis cu ROMÂNII din SUA: Unde ești Băsescule?
N-a avut mare lucru de spus, in afara de un politicos multumesc adresat masinal oricui avea ceva sa-i comunice un gand. Un multumesc repetat la nesfarsit, cand sobru, cand insotit de celebrul zambet arborat ca printr-o apasare de buton. Discursul oficial il puteti citi pe site-ul presedintiei sau gasiti o versiune video in text. Greu de extras o stire, o idee cu putina substanta, o formulare inspirata. Totusi, ce s-a vazut/ auzit la fata locului?Saracia de idei a presedintelui n-ar fi o mare noutate.
Asa a fost in mai toate intalnirile cu diaspora la care am avut ocazia sa-l urmaresc nemijlocit (Berlin, Paris). Consilierii de la Cotroceni dar si o parte din publicul prezent sambata dupa pranz la misiunea Romaniei de la ONU din New York spun ca exact asa trebuie sa se comporte un sef de stat: sobru, decent, fara stridente de limbaj sau obsedat de breaking-news. Dupa ei, asa arata un presedinte occidental, care vorbeste cam asa cum puteti vedea mai jos.
Dupa mine, genul acesta de discurs plat, golit de orice sclipire, este calea sigura spre irelevanta. Un presedinte isi exercita autoritatea prin forta ideilor puse in circulatie. Cand aceste idei, oricat de generoase ar fi ele (stat de drept, educatie, legi clare) devin simple lozinci, intreaga autoritate a presedintelui se topeste ca un fum.
Apoi, forta unui lider vine si din capacitatea de a empatiza cu publicul, de a transmite emotii in care se regasesc cat mai multi. Pentru asta, da, este nevoie de putina actorie, joc de scena. Face parte din fisa postului. Nu veti vedea un lider american, ca tot suntem in New York, ajuns mare prin capacitatea iesita din comun de a-si adormi publicul sau de a-l ignora cu desavarsire. Pentru Klaus Iohannis, clasicele bai de multime par un chin nesfarsit. In cele mai multe situatii, interlocutorul se izbeste de figura presedintelui ca de un zid de beton.
In rare situatii, pe fata presedintelui apare subit un zambet de receptioner amabil care se sterge in secunda doi. Cea care cauta, de regula, camera de filmat si multimile pare mai degraba sotia presedintelui, Carmen Iohannis.
Relevanta pentru decuplarea fata de preocuparile cetatenilor - in cazul de fata romanii din Statele Unite - este replica adresata unui roman care se plans presedintelui ca nu se mai simte reprezentat de politicienii de azi. Klaus Iohannis i-a sugerat politicos sa discute acest lucru cu liderii politici de la Bucuresti, de parca omul venise la intalnirea cu presedintele ca la dispeceratul pentru urgente medicale.
Pe de alte parte, asteptarile si frustrarile romanilor din America tintesc alte prioritati de ordin politic: plagiatul vicepremierului Oprea si presiunile facute de acesta asupra fostului director al televiziunii publice cu scopul de a evacua subiectul din jurnalele de stiri. Mai multe asociatii de romani i-au cerut presedintelui sa condamne acest comportament. Klaus Iohannis pur si simplu s-a facut ca ploua.
N-a avut nimic de spus in discursul sau nici de plagiat, nici de comportamentul abuziv al vicepremierului. A vorbit insa frumos despre educatie, stat de drept (rule of law) si despre nevoia ca “autoritatile din tara sa faciliteze procesul de recunoastere a diplomelor obtinute in strainatate si de echivalarea studiilor”. Este si aceasta o problema reala, insa n-am auzit printre romanii prezenti la intalnire pe cineva care se sa se planga de asta, in schimb am vazut romani revoltati de fenomentul plagiatului din Romania, spunand ca daca asa ceva s-ar intampla in Statele Unite, politicienii prinsi in fapt ar trebui sa demisioneze.
De subliniat a a vorbit despre legea votului prin corespondenta – promisiune facuta apasat la inceputul mandatului diasporei din Europa – spre sfarsitul discursului, in termeni cam vagi: “asigurarea cadrului legal si a conditiilor necesare pentru ca in 2016 romanii din strainatate sa poata vota pentru prima data prin corespondenta va fi o dovada de maturizare a clasei politice romanesti”. Interesanta dezangajare a presedintelui.
În comparație cu Băsescu
Sigur, in extrema cealalta se plasa Traian Basescu. La genul acesta de intalniri lua intrebari din sala, exista un dialog cu publicul, nu un monolog plictisitor si rabda cu stoicim lungi sesiuni de poze. Raceala lui Iohannis in genul acesta de adunari cu un grad ridicat de emotie autentica in public (cei plecati de acasa au ocazii rare sa-si vada pe viu presedintele) contrasteaza teribil cu volubilitatea lui Basescu.
Veti spune pe buna dreptate ca aceasta este o diferenta de forma, de stil personal. Exista si o mare diferenta pe fond intre cei doi, dincolo de cliseul ca unul a simbolizat conflictul intruchipat iar celalalt reprezinta icoana normalitatii. Basescu isi exercita in mod activ functia de sef de stat, cu bunele si relele lui. Klaus Iohannis o exercita contemplativ, de sus, atat de sus incat nici oamenii, nici detaliile de sistem nu se mai vad.
