VIDEO Virgil Popescu: Elcen a depus 3 proiecte pentru modernizarea centralelor; acestea vor duce la scăderea preţului gigacaloriei

VIDEO Virgil Popescu: Elcen a depus 3 proiecte pentru modernizarea centralelor; acestea vor duce la scăderea preţului gigacaloriei

Elcen a depus trei proiecte pentru modernizarea şi creşterea randamentelor centralelor Progresu, CET Vest şi CET Sud, în valoare de 370 milioane euro, iar după implementarea acestora eficienţa în exploatare va creşte la 98% şi preţul gigacaloriei va scădea, a declarat, joi, ministrul Economiei, Virgil Popescu.


"În prezenţa prim-ministrului şi a primarului general al Capitalei am avut o discuţie foarte serioasă şi foarte aplicată, împreună cu conducerea Elcen şi cu colegii mei secretari de stat Dan Drăgan, care se ocupă de Fondul de modernizare, şi cu doamna Nicolescu (Daniela Nicolescu - n. r). (...) Azi am discutat la minister, ne-am uitat pe proiectele depuse pe Fondul de modernizare şi Elcen a depus trei proiecte pentru modernizarea şi creşterea randamentului centralelor Progresu, CET Vest şi Sud în aşa fel încât pe total vorbim de 370 milioane euro, proiecte care vor fi finanţate prin Fondul de modernizare începând de anul viitor. Vorbim de o creştere a eficienţei energetice şi a eficienţei în exploatare de la undeva 50% acum spre 97-98% după modernizare. Deci, practic, vorbim de o scădere a preţului gigacaloriei, crescând această eficienţă, vorbim de echilibrarea sistemului de încălzire a municipiului Bucureşti", a spus Popescu, la finalul discuţiilor.

Acesta a subliniat că, în momentul de faţă, pentru nordul Capitalei se pompează energie termică din CET Sud.

"Acolo există un dezechilibru şi avem un alt proiect pe care o altă companie a noastră, SAPE, îl face pe amplasamentul vechii termocentrale CET Titan. Vorbim de o investiţie de 58 milioane de euro pentru a construi un CET nou, cu acelaşi randament, de 50 MW şi când vom finaliza această investiţie putem spune că sistemul de încălzire al municipiului Bucureşti este cu cogenerare de înaltă eficienţă şi asigură atât securitatea energetică a Bucureştiului, prin producerea de energie electrică pe inelul Bucureşti, cât şi securitatea termică prin asigurarea agentului termic", a mai afirmat ministrul Economiei.

El a menţionat că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a semnat contractul pentru reabilitarea unei părţi din reţeaua termică şi a punctat că în paralel cu modernizarea companiilor care produc energie termică şi energie electrică trebuie reabilitat şi sistemul.

"Sunt convins că împreună cu Primăria Bucureşti vom reuşi ca în sfârşit, în mandatul 2021-2024, să realizăm acest lucru, să nu mai avem probleme cu încălzirea municipiului Bucureşti", a precizat Virgil Popescu. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”