Primul șef al SRI după Revoluția din 1989, Virgil Măgureanu, povestește într-un interviu realizat de jurnalista Sabina Fati pentru Europa Liberă  despre personaje cheie ale evenimentelor din decembrie, dar și despre altele care au definit tranziția către capitalism și democrație. O poveste cu filosovietici, interlopi, moguli și alți indezirabili.

Europa Liberă: Diferite studii făcute în statele Europei Centrale arată că, după 1989, noile elite economice proveneau preponderent din fostele servicii de informații și din familiile foștilor nomenclaturiști. Se poate generaliza și pentru România această afirmație?

Virgil Măgureanu: „Mai întâi, este parțială ca acoperire și cam inexactă. Noii îmbogățiți, care erau, să zicem așa, elitele noului val de după decembrie, aveau o proveniență mult mai diversă decât serviciile. S-a speculat mult pe această temă. Putem zice că și în România este parțial adevărat, dar nu cunoaștem prea bine oameni care, făcând parte dintre profitorii a ceea ce s-a întâmplat după decembrie 1989, să se fi menținut în fruntea clasamentului.”

Europa Liberă: Dar acești oameni care proveneau din fosta Securitate au continuat să influențeze viața politică și socială a țării?

Virgil Măgureanu: „În mare măsură. Dacă judecăm după faptul că unii dintre ei s-au transformat în patroni de presă, de pildă, și au căutat în mod masiv să influențeze opinia publică, să câștige voturi sau chiar capital politic pe această temă, atunci putem afirma că au influențat într-adevăr și au avut o prezență activă”.

Europa Liberă: E vorba aici de Voiculescu, de Vântu?

Virgil Măgureanu: „Oricât am fi tentați să-i identificăm pe cei doi, nu-i putem identifica. Vântu provine din interlopii regimului comunist de altădată. Era unul dintre clienții pușcăriilor de atunci. În anul 1990, prin toamnă, făcuse deja prima lui sută de milioane de dolari. Eu citez dintr-un interviu pe care l-a dat și spunea că dacă-i mai merge în ritmul ăsta, în câțiva ani, el va numi viitorul președinte al României. Era un gol atunci, un gol administrativ în anii 90”.

Europa Liberă: Abia deveniserăți dumneavoastră primul șef al Serviciului român de Informații.

Virgil Măgureanu: „Bine aleasă expresia: „devenisem”, fiind vorba de o devenire. Ați pomenit și despre domnul Dan Voiculescu. Legea spune, nu fără temei, că și-ar fi moștenit o bună parte din capitalul folosit ulterior în afaceri din depunerile care existau în afară, nu din banii Securității, ci din banii poporului român, care erau manevrați de respectiva instituție. Și atunci, între cei doi nu prea există similitudini din acest punct de vedere, deși amândoi au devenit patroni de presă și așa mai departe, influențând în bună măsură viața politică a deceniilor de început”.

Europa Liberă: Se spune așa, ca un fel de motto, că serviciile secrete pot influența „alegerile în marja de eroare a sondajelor de opinie”. Credeți că e adevărat?

Virgil Măgureanu: „Pot influența și încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părți ale procesului electoral sunt trecute și prin acest filtru. La noi se spune - deși termenul acesta e puțin bizar - că Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ș.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”.

Europa Liberă: Serviciul Român de Informații este cel mai puternic serviciu secret autohton, cu efectivele și bugetele cele mai mari. Cum poate influența acest serviciu alegerile și politica ulterioară?

Virgil Măgureanu: „Există purtători de opinie destul de importanți - fie că fac parte din lumea politică, fie din cea economică - și serviciile au bune posibilități să influențeze pe acești purtători de opinie și să facă într-o anumită măsură să încline balanța”.

Europa Liberă: Pare să fie o practică generală și George Maior spunea, de altfel, că SRI are în solda lui și ziariști.

Virgil Măgureanu: „Da. Totuși, un ,<<acoperit>> nu este niciodată cunoscut sau, cel puțin, așa ar trebui să fie.”

Europa Liberă: Noi nu știm numele acestor acoperiți. Dumneavoastră, ca șef al Serviciului de Informații, în perioada în care erați în funcție, cunoșteați această listă a jurnaliștilor acoperiți?

Virgil Măgureanu: „Mai întâi și mai întâi, pe mine nu m-a preocupat, oricât de paradoxal ar suna ce spun eu. Adevărul e că am simpatizat cu mulți din presă, dar n-am fost niciodată tentat... și astăzi am dubii că poți dobândi oarece capital politic sau capital de influență dacă ai „acoperiți” în presă. Eu nu prea văd folosul unui asemenea demers, pentru că influența politică este atât de multidimensională, încât nici nu ai nevoie să-l treci în solda ta pe un oarecare reprezentant al presei ca să fii sigur că vei obține rezultatul pe care tu îl scontezi. Deci, pe vremea mea, nu am cunoscut o asemenea listă și nici nu am avut vreodată curiozitatea”.

Europa Liberă: Dar ea exista?

Virgil Măgureanu: „Păi, era, dacă vreți, o moștenire de la vechiul regim, care înrola pe cine vrei și pe cine nu vrei în serviciul secret după canoanele lor”.

Europa Liberă: Credeți că există „statul paralel”?

Virgil Măgureanu: „E un termen confuz și neconcludent”.

Europa Liberă: Conturile lui Ceaușescu din afara țării au fost folosite de alții?

Virgil Măgureanu: „Nu erau conturile lui Ceaușescu. Am fost, din păcate, de față când s-a indicat această problemă la procesul acela sumar, hilar și criminal, unde s-au încălcat toate regulile de drept, ca să se ajungă la rezultatul final și unde toată lumea știa rezultatul”.

Europa Liberă: Cu ați ajuns să fiți martor în procesul lui Ceaușescu?

Virgil Măgureanu: „Am ajuns oarecum neașteptat. Nu zic că n-am reacționat potrivit propriilor așteptări, dar în momentul când mi s-a propus să mă duc ca martor, m-am dus ca martor acolo. În definitiv, eram implicat în acest proces anti-Ceaușescu, dar nu l-am văzut finalizat așa. Și în dimineața de 25 decembrie, când pentru mine s-a pornit totul, eram la ora opt la Ministerul Apărării, plecasem cu o seară înainte de acolo și m-am întors foarte disciplinat fix la ora opt. Atunci, primul care mi-a vorbit despre asta a fost Voican, care mi-a ieșit în cale și a spus: <<Vezi că plecăm la Târgoviște!>> Nu îmi era foarte clar pentru ce”.

Europa Liberă: Este vorba despre Gelu Voican Voiculescu.

Virgil Măgureanu: Da. După ce l-am văzut pe el, mi-a ieșit în cale domnul Silviu Brucan, care mi s-a adresat foarte solemn și nu știu de ce în franceză: <<C'est le jour de grande décision!>> Care mare decizie?

Europa Liberă: Pe domnul Brucan îl cunoșteați?

Virgil Măgureanu: „Ne cunoșteam de multă vreme. Era bun prieten cu fostul meu conducător de doctorat, Ovidiu Trăsnea, și îl cunoșteam cu cel puțin 10-15 ani înainte de 1989”.

Europa Liberă:: Deci Brucan v-a invitat la procesul soților Ceaușescu?

Virgil Măgureanu: „Nu! El, pur și simplu, m-a anunțat despre un lucru pe care ei deja îl hotărâseră și aicea, ca să speculăm, nu asupra rezultatelor, pentru că nu avem ce, ci asupra modului în care s-a luat această decizie. Putem spune că ea era oarecum preformată și cred că au existat și anumite indicații despre scenariul cu procesul lui Ceaușescu de la Târgoviște”.

Europa Liberă: Indicații venite de unde?

Virgil Măgureanu: „Păi, să zicem, pe linia Moscova. Dar, în privința asta, după cum știm, și Gorbaciov, și Kremlinul aveau deja dezlegare în ce privește modul în care să gestioneze situația de aici. Cunoscută fiind și <<simpatia>> dintre Gorbaciov și Ceaușescu, nu ne îndoim că au avut oarece influență asupra modului în care s-a decis.

Pe urmă, o altă componentă despre care Brucan a vorbit râzând și râzând de Ion Iliescu, de care spunea că e fricos. Eu cred că frica a fost o altă determinare în ce privește decizia tribunalului de la Târgoviște privind rezultatul. Eu toate acestea nu le știam la acel moment. După aceea, am apucat să văd în documente. Și am mai stat de vorbă și cu competitorii. Sigur că s-a spus că în noaptea aceea de 24 spre 25 decembrie (exact seara de ajun către prima zi de Crăciun), ei au stat de vorbă mult și au deliberat pe această temă până când au ajuns la concluzia că trebuie terminat scenariul acesta într-un singur fel și fără vreo abatere de la asta. Și a fost trimis și un bun executant. Îl pomenim aici pe regretatul, după mine, Victor Stănculescu, el a primit mesajul principal cu conținutul de la cap la coadă a ceea ce urma să se întâmple: șoimul a executat întocmai. A luat-o chiar ca pe un ordin și a îndeplinit ordinul”.

Europa Liberă: A fost o greșeală?

Virgil Măgureanu: „Da”.

Europa Liberă: Ce putea face Stănculescu? Putea refuza?

Virgil Măgureanu: „La nivelul lui Stănculescu nu putem pune această întrebare”.

Europa Liberă: În România, decizia a fost luată de Iliescu?

Virgil Măgureanu: „Nu. În mod sigur nu de o persoană sau de altă persoană, ci de un grup. În mod sigur: și de Brucan, și de Roman, și de Iliescu, și de alți câțiva, care or mai fi fost…”

Europa Liberă: Dumneavoastră erați în acel grup?

Virgil Măgureanu: „Tocmai vă spusesem că eu plecasem seara, cerând voie să plec de acolo, să-mi petrec masa de ajun cu o familie din București, care mă invitase, împreună cu băiatul meu, să fim împreună. Și eu am ignorat total această parte de scenariu. În data de 24, fusesem implicat și asta cam la voia întâmplării, a fost treaba cu apelul pe care a trebuit să-l facem să se predea armele. Și s-a făcut un comunicat”.

Europa Liberă: Pe care l-ați citit la televizor…

Virgil Măgureanu: „Pe care l-am citit la televizor numai pentru că Iliescu era răgușit, nu pentru că aveam o tonalitate mai bună sau o voce mai potrivită”.

Europa Liberă: Dar erați totuși în acest cerc rarefiat al puterii încă de la început.

Virgil Măgureanu: „Așa este. Chiar rarefiat, pentru că nu era încă suficient de compact, așa că e bună expresia „rarefiat” și încă neconstituit, și încă destul de neintrat în rol. Dovadă că cele întâmplate de pe atunci au scos la iveală destule divergențe în cercul acesta „rarefiat”, cum ii spuneți”.

Europa Liberă: Erați împreună cu Iliescu, Brucan...

Virgil Măgureanu: „Eram împreună cu Ion Iliescu, nu cu Brucan, pe care l-am reîntâlnit după ce fusese eliberat de la Dămăroaia și ne-am întâlnit acolo. Adică, nu cred că vi se pare la voia întâmplării faptul că eu mă aflam în acest - să vă preiau termenul – cerc rarefiat”.

Europa Liberă: Cum ați ajuns în apropierea lui Iliescu? Erați angajat deja la înalta școală de cadre „Ștefan Gheorghiu”?

Virgil Măgureanu: „Desigur. Eram lector”.

Europa Liberă: La „Ștefan Gheorghiu” era un loc unde se ajungea greu și unde trebuia să fii susținut.

Virgil Măgureanu: „Fusesem selectat și invitat să fac parte, așa cum au fost, la vremea aceea, cei mai proeminenți dintre absolvenții diferitelor facultăți. Eu aveam o lucrare de licență cu temă politică. După aceea, luând note bune la facultate, că alt criteriu nu prea exista, am fost selectat și invitat să merg acolo ca lector. Iar această să-i zicem <<trambulină>> mi-a permis să mă pot mișca liber prin nomenclatura acelui timp și mă hotărâsem să folosesc copios ocazia, poate, cu prilejul altei întâlniri între noi, să discutăm mai atent niște aspecte privind starea de spirit a acelor timpuri și cam cum se împărțeau influențele în nomenclatura de partid de atunci, care era doar aparent monolitică în jurul lui Ceaușescu”.

Europa Liberă: Vă gândeați atunci că Iliescu ar putea să ajungă mai sus datorită relațiilor pe care le avea în cercurile înalte de la Moscova? Faptul că se cunoștea personal cu Gorbaciov, de exemplu?

Virgil Măgureanu: „N-avea nicio legătură, eu l-am cunoscut în 1973. Nici nu știam eu de Gorbaciov la acel timp și era încă departe momentul intrării în scenă a lui Gorbaciov. În schimb, pe Iliescu îl știam și eram absolut convins că el va fi alesul. Nu fiindcă avea cunoștințe la Moscova, ci pentru că îl știam extrem de influent și eu, și o mulțime de lume care l-a cunoscut de-a lungul timpului. În perioada cât a condus UTC-ul, și înainte de asta, se spunea că este un om fascinant și care are calități de lider”.

Europa Liberă: Era fascinant?

Virgil Măgureanu: „Era fascinant. Și o spun fără vreo reținere. Pentru că era un om deschis, era un om tânăr, era un om cu multe idei, avea cultură. Calități pe care și le-a păstrat și ulterior, dar fascinația lui aproape că... aș zice că se stinsese în momentul de grație 1989. Cu toate că toată lumea știa că urmează Iliescu și nu încercările acelea, toate nereușite, de a încropi un grup conducător în jurul unuia sau altuia dintre cei despre care știm acum. Iliescu era chiar așteptat atunci. Dacă până și Suzana Gâdea i-a spus - cu vreo oră înainte, la ora 14 - să plece de la Editura Tehnică. I-a spus: <<trebuie să te duci acolo, pentru că ești așteptat>>. Toată lumea știa acest lucru”.

Europa Liberă: Toată lumea din zona aceasta nomenclaturistă.

Virgil Măgureanu: „Inclusiv, perechea Ceaușescu, bineînțeles că știa. De acest motiv fusese marginalizat: pentru faptul că nu-l agreau deloc ca succesor”.

Europa Liberă: În 1990, după ce Iliescu devenise președinte, dumneavoastră ați fost consilierul lui pe probleme de securitate națională. Cum s-a întâmplat?

Virgil Măgureanu: „Într-un târziu. Dintre toate persoanele care primiseră diverse atribuții, în afară de aceea de a fi trimis ca martor acolo la Târgoviște, eu n-am mai primit niciun fel de atribuție. Portofoliul de consilier mi-a fost atribuit pe 30 decembrie, într-un târziu, pentru că se simțea oarecum, cred, obligat, pe baza antecedentelor, să-mi dea și mie o atribuție. Eu n-am cerut-o și chiar în intervalul 25-29 eu am și plecat de acolo. Adică, m-am dus ca tot omul acasă, pentru că tot n-aveam treabă în <<cercurile rarefiate>> de care vorbeați mai devreme”.

Europa Liberă: În 1991, Ion Iliescu semnează cu Gorbaciov un tratat de prietenie în care se angajează că România nu va intra niciodată în NATO. Tratatul n-a fost ratificat. Vă întreb, dumneavoastră ce sfat i-ați dat înainte de semnarea acestui tratat lui Iliescu?

Virgil Măgureanu: „N-am fost implicat”.

Europa Liberă: Iliescu nu le cerea părerea celor din CSAT?

Virgil Măgureanu: „Pun semnarea tratatului mai degrabă pe seama faptului că relațiile cu Uniunea Sovietică sau cu regimul Gorbaciov trebuiau să fie, cum s-ar zice, clarificate. Și nu consider că ar fi fost neapărat o greșeală să se aibă în vedere ca o prioritate relația cu Uniunea Sovietică și, mai apoi, cu Rusia. Noi, astăzi, avem un anume sindrom. Toate țările din jur și cele mai marcante din Uniunea Europeană, de pildă, au relații prioritate cu Rusia de azi”.

Europa Liberă: Pentru că nu sunt în vecinătatea Rusiei.

Virgil Măgureanu: „Și ce legătură are asta? Distanțele azi sunt relative. Pe plan geopolitic, vecinătatea de graniță poate să-și adauge niște presiuni suplimentare, dar în niciun caz nu sunt, să zicem, un argument pentru a fi sau a nu fi prioritar în relații”.

Europa Liberă: Când ne uităm la Ucraina, putem să vedem…

Virgil Măgureanu: „Aici e o problemă mai complicată și tot de natură geopolitică. Ucraina a dat dovadă de o oarecare emancipare după destrămarea URSS. Rușii nu-i prea aveau la suflet. Știu asta de la academicianul Primakov, care era pe atunci șeful spionajului rus. În 1993, a fost o discuție în care mi-a vorbit cu mult dispreț despre Kiev și despre alcătuirea statală din Ucraina. Era de rău augur pentru ce urma să fie, dar în niciun caz nu trebuie să privim cu mai multă suspiciune decât a fost faptul că s-a semnat cu oarece prioritate acel tratat cu URSS. Singurul reproș care se poate face este cam același pe care i-l putem adresa și lui Petre Roman, care s-a grăbit, după lovitura aia de stat din august 1991, să dea un verdict fără să aștepte să se potolească apele acolo. În orice caz, nici Iliescu nu s-ar fi grăbit să semneze tratatul, dacă era la curent în mici amănunte, cum ar fi trebuit să fie, cu faptul că URSS urmează să se prăbușească de la o zi la alta și că Gorbaciov ar pierde puterea. Dar nici Petre Roman n-a procedat ca prim-ministru prea bine, când, în Occident fiind, pare-mi-se prin Spania, a dat un verdict negativ cu privire la cele întâmplate la Moscova”.

Europa Liberă: Acestui tratat i se reproșează nu neapărat faptul că a fost semnat în grabă și cu prioritate, ci că el conținea acea prevedere ca niciodată România să nu fie într-o alianță contrară Rusiei, cum ar fi de pildă NATO.

Virgil Măgureanu: „Știți, mă mănâncă limba să vă spun ceva. Există un profesor american, foarte critic la adresa administrației de la Washington, Naom Chomsky, care spunea, între altele, într-o carte apărută destul de recent, că extinderea NATO și avansul ei spre Est ar fi o greșeală geopolitică de rang major. Noi toți credem că NATO reprezintă o mare șansă pentru România. Rămâne de văzut însă în ce măsură. Câtă securitate ne dă nouă NATO sau câtă trebuie să asigurăm noi flancului acesta estic în poziția geopolitică în care ne aflăm. La noi se consideră acest lucru o chestiune de la sine înțeleasă, și anume, faptul că NATO - nu vorbim de UE, vorbim de NATO ca pact militar - că NATO este o mare realizare pentru noi. Eu știu? Participăm la războaie care nu sunt războaiele noastre, ne implicăm cu vieți omenești, cu cei mai buni dintre combatanții noștri în războaie în care este prezentă această măreață alianță NATO ș.a.m.d.”

Europa Liberă: În schimbul acestor participări, România primește o umbrelă de securitate cum n-a mai avut niciodată în istoria ei. De exemplu, scutul militar împotriva rachetelor cu rază medie de acțiune de la Deveselu.

Virgil Măgureanu: „Știm, știm toate acestea. Noi n-avem decât să aplicăm strategia englezească: să așteptăm ca să vedem ce se întâmplă. Dacă e adevărat, așa cum spuneți, că noi primim o umbrelă de securitate cum n-am avut, să vedem! Și să dea Dumnezeu să n-ajungem niciodată în stare de conflict acut pe seama celor întâmplate, inclusiv din cauza scutului”.

Europa Liberă: Cu cine am putea intra în conflict? Într-un conflict violent, vă referiți?

Virgil Măgureanu: „Eu nu mă refer decât la vecinii noștri care se simt amenințați...”

Europa Liberă: La Rusia, mai exact.

Virgil Măgureanu: „Exact. Relațiile cu ei, din acest punct de vedere, ne apar ca fiind tensionate în mod artificial. Dacă vom avea sau nu un folos de pe urma faptului că avem acel scut - urmează să vedem pe pielea noastră.”

Europa Liberă: Credeți că Moscova ar mai fi interesată să aibă pe cineva apropiat în care să aibă încredere în fruntea guvernului sau la Cotroceni?

Virgil Măgureanu: „Sigur că da, cum au avut întotdeauna. Se zice că și pe vremea lui Ceaușescu, nici nu se terminau bine ședințele acelea renumite ale CPEx-ului și deja Moscova știa cam ce se discutase. Așa că, din punctul ăsta de vedere, sigur ar fi avantajați să aibă și să fie... Și n-aveți nicio grijă, că ei stau bine și azi, după cum și ceilalți sunt la fel de bine implicați și aici”.

Europa Liberă: Credeți că și acuma informațiile ajung la fel de repede la Moscova ca pe vremea lui Ceaușescu?

Virgil Măgureanu: „Eu sunt absolut convins că da”.

Europa Liberă: Ștefan Andrei, care era viceprim- ministru în 1989, spunea că atunci în decembrie a dispărut de la Comitetul Central - din trezoreria gospodăriei de partid de la subsol - o sumă foarte mare de bani. Era vorba despre un milion sau chiar mai mult. E posibil să se fi întâmplat?

Virgil Măgureanu: „Probabil. E foarte posibil. În mod sigur, dumneavoastră nu ignorați faptul că atunci au fost niște jafuri acolo, de tot felul de lucruri, printre care și sume de bani. Foarte posibil să se fi întâmplat”.

Europa Liberă: A rămas o întrebare la care nimeni n-a putut să răspundă până acum: cine a tras în noi după 22?

Virgil Măgureanu: „Este una dintre cele mai confuze pagini ale celor întâmplate în zilele acelea, până în 25-26 decembrie 1989. Una dintre cele mai confuze, pentru că s-a creat imaginea că cineva dintre cei aflați la balcon pe data de 22 decembrie, la ora 17, ar fi dat ordin să se tragă. Nimeni nu i-ar fi ascultat! Este una dintre fazele confuze, cum spuneam, pentru faptul că mulți comandanți din dispozitivul militar desfășurat în capitală și destui dintre cei care ulterior au și fost trași la răspundere pentru acest lucru, au deschis focul într-un mod absolut absurd”.

Europa Liberă: Deci, din cauza anarhiei din perioada aceea s-a întâmplat?

Virgil Măgureanu: „Din cauza obtuzității și dezordinii unora dintre comandanții care primiseră anterior, căci primiseră unii dintre ei ordine precise ce au ei de făcut”.

Europa Liberă: Dar pe teroriști cine i-a inventat?

Virgil Măgureanu: „Teroriști! Vedeți, alt capitol confuz. Niciodată nu s-a clarificat cine au fost, deși noi putem spune cu destulă insistență că au fost dintre cei care au creat focare de pe urma cărora au rezultat victime, începând chiar cu Timișoara, când au fost câteva zeci de morți și, apoi, mai în fiecare dintre orașe (săracele <<orașe martir>> - așa scrie și azi pe unele). Brașovul - oraș martir! Și câte altele n-au fost atunci, datorită unor comandanți locali, care s-au insubordonat față de ceea ce se instituise deja. Iar grupul acela de putere despre care vorbeam la început - nu era nici pe departe stăpân și nu era capabil să dea vreun ordin care ar fi fost și ascultat”.

Europa Liberă: Dar era în legătură, în acea perioadă, acest grup, prin Brucan sau prin Iliescu, cu ambasada URSS de la București sau chiar cu Kremlinul?

Virgil Măgureanu: „După câte știu, s-a și încercat să se ia legătura. Până la urmă, au comunicat în vreun fel și, din câte știu, a fost indicat în această comunicare și ambasadorul lor de aici, nu? Sau care fusese aici, între timp a plecat în Republica Moldova, [Evgheni] Tiajelnikov, după aceea a revenit în acele zile”.

Europa Liberă: Iliescu a cerut ajutor?

Virgil Măgureanu: „Nu. N-avea pentru ce. Și nu numai că Iliescu n-a cerut ajutor”

Europa Liberă: Sau Brucan?

Virgil Măgureanu: „Nu, nu, nu. Noi vorbim aici de ajutor militar, nu?”

Europa Liberă: Da.

Virgil Măgureanu: „În acel timp, ei nici nu aveau nevoie, pentru că fuseseră asigurați că situația este sub control”.

Europa Liberă: Cine îi asigurase?

Virgil Măgureanu: „Păi, printre altele, aveam un ministru al Apărării, nimeni altul decât neuitatul Militaru, care a făcut niște gafe impardonabile și care, datorită acestui lucru, la puțină vreme, a și trebuit să părăsească ministerul”.

Europa Liberă: El a fost pus de Moscova?

Virgil Măgureanu: „Nu. Pur și simplu, a fost o numire nepotrivită de aici. Nu singura”.

Europa Liberă: Dumneavoastră, ca viitor șef al Serviciului de Informații, ați aflat ulterior că el a lucrat pentru un serviciu secret rus?

Virgil Măgureanu: „Nu, n-am aflat ulterior, știam dinainte că fusese acolo și că figura în așa-zisul dosar <<Corbii>>. Era oarecum de notorietate și s-a scris mult în presă”.

Europa Liberă: Știați deci în decembrie 1989 că el era omul rușilor?

Virgil Măgureanu: „Circula, cu destulă insistență, ideea că fusese omul rușilor și că, probabil, datorită acestui lucru, fusese îndepărtat de la conducerea Armatei pe vremea lui Ceaușescu”

Europa Liberă: În acest ultim dosar făcut de procurori, în dosarul revoluției, se spune că întreg grupul care a preluat puterea era format din persoane filoruse, apropiate Moscovei?

Virgil Măgureanu: „Foarte incert... Mai întâi, nu erau toate persoane filoruse.”

Europa Liberă: Oricum, pe vremea aceea era o formă de căutare a unui tip de „liberalism”, pentru că România, spre deosebire de URSS, era o țară mult mai închisă și cu un regim mai aspru, pe când în Uniunea Sovietică începuse deja liberalizarea: perestroika, glasnost.

Virgil Măgureanu: „Păi, mulți au sperat că, în cele din urmă, perestroika, glasnost și alte reforme de acolo, cum le-o fi zicând, ne vor emancipa în cele din urmă și pe noi. Lucrurile cu dictatura cuplului Ceaușescu și a camarilei lor ajunseseră atât de departe, dincolo de orice absurd, încât era bun orice, inclusiv, liberalizarea de la Moscova, numai regimul Ceaușescu nu. Și asta era starea de spirit cvasigeneralizată. Nu era a unuia sau altuia”.

Europa Liberă: Dumneavoastră și acest grup rarefiat care preluase puterea v-ați gândit atunci că aceasta va fi formula sub care va evolua România? Acest tip de liberalizare, cum a spus și Iliescu: „un comunism cu față umană”?

Virgil Măgureanu: „Nu cred că Iliescu a făcut foarte mult caz de acest <<comunism cu față umană>>. În discursul la care, probabil, vă referiți, de atunci, din seara zilei de 22 decembrie 1989, s-a referit mai degrabă la felul cum au fost întinate idealurile. El a fost întotdeauna tributar al unei gândiri de stânga, cu care a fost foarte consecvent și care nu i se poate imputa. În definitiv, fiecare trebuie să aparțină de un anume crez, iar faptul că credea într-o față umană a societății care a pierit în cele din urmă e una dintre greșeli, dar nu e imputabilă unuia singur. Era foarte împărtășită. Și Europa Occidentală toată era impregnată de ideea că e posibil un socialism de acest fel”.

Europa Liberă: Dar Iliescu era un filosovietic atunci, în această perioadă. La fel și Brucan și întregul grup din jur.

Virgil Măgureanu: „Cred că trebuie să vedem lucrurile ceva mai larg. Vă gândiți că România era într-o fază în care puterea dispăruse subit. Orice putere dispăruse, de unde și absurditatea ideii că a fost, vezi, Doamne, o lovitură de stat. M-aș întreba împotriva cărui stat? Apropo, de statul paralel și de statul confuz de astăzi”.

Europa Liberă: N-a fost o lovitură de stat?

Virgil Măgureanu: „Nu! Împotriva cui? A fost o revoltă generalizată, dar nu o lovitură de stat, câtă vreme statul comunist nici nu mai exista. Poate să fie această idee de lovitură de stat -o rămășiță a ideii pe care o aveau cei care nu încăpuseră în grupul de la putere. Gelozia asta stăruie până și azi, faptul că nu au fost ei cei care trebuiau să învingă. Și, mă rog, cine ar fi trebuit să vină la putere sau cine ar fi putut să preia puterea și s-o și exercite?”

Europa Liberă: Pentru că acest grup era pregătit să preia puterea și avea și susținători din afară vreți să spuneți?

Virgil Măgureanu: „Bine ar fi fost. Da, într-adevăr, o legitimitate avea, de vreme ce exista o așteptare difuză pentru un anume grup din partea tuturor”.

Europa Liberă: Era o așteptare din partea unei părți a nomenclaturii, pentru că oamenii, în general, nu-l cunoșteau pe Iliescu.

Virgil Măgureanu: „Ba da. Foarte multă lume îl cunoștea”.

Europa Liberă: Se vorbise la Europa Liberă despre el ca despre un potențial succesor.

Virgil Măgureanu: „Și la Europa Liberă s-a vorbit destul de insistent și destul de sistematic. S-a vorbit și la Vocea Americii și cam peste tot. Asta era o așteptare pe care o împărtășeau toți. Și opinia publică era pregătită să asimileze acest grup, mai mult decât orice alt grup. Și nu pentru că era filorus, în niciun caz”.

Europa Liberă: Filosovietic.

Virgil Măgureanu: „Nici asta, atâta vreme cât ceea ce voiau ei era să scape de regimul Ceaușescu, care s-a și prăbușit, de forma aceasta absurdă de ultim minut, nu de ultimă oră, când au trebuit să se îmbarce în elicopterul în care știm”.

Europa Liberă: Dar acest grup avea o susținere. Dumneavoastră ați spus... nu numai o susținere, dar și o comunicare directă și, poate, permanentă cu Moscova?

Virgil Măgureanu: „Înainte de momentul de care vorbim, nu cred că au avut o comunicare destul de permanentă. Cât despre Brucan, cred că e momentul să restabilim adevărul istoric. Se cunoaște că înainte de a merge la Moscova, a fost la Washington și s-a pus de acord, nu cu fitecine de acolo, pentru că era iminentă căderea și totul era stabilit. Și anume că în decembrie 1989 se va produce și scenariul privind căderea regimului Ceaușescu din România. Și atunci, după aceea, s-a dus la Moscova. Așa încât nu putem, nici chiar pe Brucan, post-mortem sau cum doriți, să zicem că era filosovietic sau mai știu eu ce.”

Europa Liberă: Totuși, acest grup avea în principal susținerea sovietică.

Virgil Măgureanu: „Eu cred că grupul acesta n-a avut împotriviri din nicio parte a țărilor aflate atunci cu interese față de România. Eu nu cred”.

Europa Liberă: Împotrivirile au venit după Mineriadă?

Virgil Măgureanu:„ Împotrivirile, din păcate, au venit, așa cum spuneți. În bună măsură, Mineriada și alte lucruri care s-au petrecut după aceea au făcut regimul Iliescu aproape indezirabil în raport cu lumea liberală, occidentală mai ales și nu numai”.

Distribuie Distribuie Comentarii