VIDEO Viralul care stârneşte nostalgia: cum reacţionează copiii 2000-ilor la una dintre marile invenţii ale secolului trecut

VIDEO Viralul care stârneşte nostalgia: cum reacţionează copiii 2000-ilor la una dintre marile invenţii ale secolului trecut

Ţie îţi spune ceva cuvântul „ walkman “? La finalul anilor '70, mai precis pe 1 iulie 1979, Sony lansa pe piaţă primul player portabil de casete denumit Walkman. Cum crezi că ar reacţiona un copil care habar n-are ce e un casetofon portabil când îi prezinţi un walkman? Aşa s-au gândit şi cei de la TheFineBros şi le-a ieşit un viral în care copii mai tineri chiar şi de cât primul iPod nu înţeleg ce face acest dispozitiv.

Produsele Sony Walkman au încetat să mai fie vândute începând cu 2010. În cei peste 30 de ani de existenţă, au fost vândute aproximativ 220 de milioane de unităţi în întreaga lume. Că este o tehnologie depăşită se vede şi din comparaţia cu iPod, dispozitiv lansat în 2001 şi care în aproape 10 ani pe piaţă a fost cumpărat în peste 250 de milioane de unităţi. Revenind la viral, copiii din videoclipul de mai jos au între 6 şi 13 ani.

Unii dintre ei se prind ce face dispozitivul din faţa lor, este un player de casete audio. Introduci caseta, apeşi play şi ai muzică. Dar ce este o casetă? Este o întrebare la care mulţi dintre copii nu ştiu ce să răspundă. Când află cât costa un astfel de gadget, aproximativ 200 de dolari, desigur că ei şi-ar vrea telefoanele sau tabletele înapoi. Cât despre iPod, a fost gadgetul care anunţa explozia din viitorul: muzica să fie în format digital, independentă de mediu. Şi aşa s-a închis capitolul „ Sony Walkman “ la trei decenii de la debut.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă