VIDEO Vicepreședintele SUA a pledat pentru necesitatea unui control american asupra Groenlandei

VIDEO Vicepreședintele SUA a pledat pentru necesitatea unui control american asupra Groenlandei

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a efectuat o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda, vineri, și a pledat pentru necesitatea unui control american asupra insulei, acuzând autoritățile daneze că și-au neglijat propriul teritoriu și spunând că Washingtonul nu mai poate ignora obiectivele chineze și ruse din zonă, relatează CNN și The Guardian.

El consideră că „Danemarca nu a ținut pasul în a dedica resursele necesare pentru a ține această bază, pentru a ne ține trupele, pentru a ține oamenii din Groenlanda” în siguranță în fața Rusiei, a Chinei și a altor națiuni cu interese în această zonă.

JD Vance, primul vicepreședinte american care vizitează Groenlanda, nu a uitat nici de Europa, afirmând că „aliații nu au ținut pasul” în privința cheltuielilor militare, și a spus că SUA nu va mai fi „pușculița întregii lumi”.

Tot vineri Donald Trump, despre care JD Vance susține că „nu crede că va fi necesară forța militară”, a spus că SUA are „nevoie de Groenlanda”.



Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ O fostă judecătoare, în spatele valului de 130 de cereri la curțile de apel, de anulare a deciziei CCR privind alegerile

2 Ce spun trei avocați celebri despre controversata hotărâre a judecătorului Curții de Apel Ploiești de desființare a deciziei CCR privind anularea aleg…

3 Ministru britanic al Apărării: Secretul guvernamental mă împiedică să dezvălui de ce Donald Trump este „în complot” cu Vladimir Putin

4 VIDEO Klaus Iohannis, filmat când dă cu mătura în fața casei

5 VIDEO Imagini de film / Înalt general rus ucis într-un atac cu bombă la Moscova