VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Peste 3.000 de medici de familie şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare
Un număr de 3.028 de medici de familie şi-au exprimat până în prezent disponibilitatea de a participa la campania de vaccinare, dintr-un total de circa 10.900 care se află în relaţie contractuală cu CNAS, a anunţat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
"Vorbim de 3.028 de medici de familie care şi-au exprimat, în primă etapă, disponibilitatea de a participa la acest demers, din circa 10.900 de medici de familie care se află în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate. Eu mă aştept ca acest număr să crească în perioada următoare, pe măsură ce lucrurile vor fi mai bine înţelese şi se va explica modalitatea în care se derulează acest tip de vaccinare", a afirmat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Preşedintele CNCAV a informat că miercuri va avea loc o şedinţă cu reprezentanţii medicilor de familie privind vaccinarea anti-COVID, astfel încât campania de imunizare prin intermediul cabinetelor de medicină de familie să poată debuta pe data de 4 mai.
"Mâine va avea loc o şedinţă cu toţi reprezentanţii medicilor de familie de la nivel judeţean şi Direcţiile de sănătate publică, prin care ne dorim să lămurim întrebările pe tema acestui aspect legat de vaccinarea în cabinetele proprii şi pentru a fi în măsură să debutăm campania de vaccinare în data de 4 mai, aşa cum am anunţat", a explicat Valeriu Gheorghiţă.
El a arătat că este greu de realizat o estimare a numărului de persoane care vor putea fi vaccinate în cabinetele medicilor de familie, menţionând că acest aspect depinde şi de disponibilitatea românilor de a se programa şi de a se prezenta la vaccinare.
"Pot să dau o valoare matematică, de cel puţin 30.000 de persoane pe zi, dar asta înseamnă să am zece persoane vaccinate. Or, aici, iarăşi ne vom confrunta cu un factor care ţine de decizia personală a fiecărei persoane de a se vaccina. Tocmai de aceea nu întotdeauna estimările noastre sunt validate în viaţa de zi cu zi, pentru că, pe lângă organizare, pe lângă disponibilitatea dozelor, mai există un factor esenţial - şi anume disponibilitatea persoanelor de a se programa şi a se prezenta la vaccinare", a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, se lucrează la o campanie de informare a populaţiei cu privire la utilitatea vaccinurilor, în primul rând a românilor din mediul rural.
"Se lucrează la un astfel de demers de a intensifica partea de comunicare şi informare, în mod deosebit cu accent pe populaţia din mediul rural, unde există o reală nevoie de mai multă informare şi comunicare", a adăugat preşedintele CNCAV. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)